Primul curs de orientare profesională pentru 16 deţinuţi de la Penitenciarul Aiud
Din data de 21 noiembrie 2011, 16 deţinuţi de la Penitenciarul Aiud au început primul curs de formare profesională, în meseria de lucrător în domeniul creşterii animalelor, în cadrul Centrului de Incluziune Socială Alba, acţiunea fiind inclusă în proiectul „Tranziţia spre libertate prin centre regionale de incluziune socială”. Aceasta este prima serie din cei 114 deţinuţi care vor beneficia de cursuri de calificare acreditate CNFPA, pentru meseriile de lucrător-finisor în construcţii, lucrător în tâmplărie, frizerie, lucrător în creşterea animalelor, operator introducere, validare şi prelucrare date. Cursul de recalificare pe piaţa muncii se desfăşoară în cadrul Penitenciarului Aiud şi este susţinut de doi lectori cu experienţă în acest domeniu. Perioada de desfăşurare a primului curs de orientare profesională, pentru o mai bună reintegrare în societate a deţinuţilor, după ieşirea din penitenciar este de două luni şi jumătate, adică 360 ore de participare. La final, deţinuţii vor primi un certificat de absolvire a cursului şi vor beneficia de o reducere a pedepsei cu 30 de zile. De asemenea, aceştia vor avea posibilitatea de a se înscrie într-un program integrativ pentru formarea abilităţilor de viaţă independentă, orientare profesională, asistenţă în vederea angajării sau calificării într-o meserie, consiliere socială şi psihologică în vederea pregătirii pentru eliberare şi, bineînţeles, pentru refacerea relaţiilor sociale şi de familie, rupte odată cu privarea de libertate. Pentru ca reintegrarea în societate a celor privaţi de libertate să treacă printr-un proces de reevaluare a calităţilor personale şi de dezvoltare a acestora în vederea unei reinserţii favorabile pe piaţa muncii, Asociaţia Filantropia Ortodoxă Alba Iulia desfăşoară, în cadrul proiectului „Tranziţia spre libertate prin centre regionale de incluziune socială”, cursuri gratuite acreditate CNFPA pentru 170 de deţinuţi din penitenciarele Aiud şi Târgu-Mureş (114 din Aiud şi 56 din Târgu-Mureş). (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie? Se spune sau nu ”La mulți ani” de Adormiea Maicii Domnului? Mulți români sunt în dilemă atunci când vine vorba despre Sfânta Maria. Pentru că există două sărbători religioase cu același nume, la 15 august și la 8 septembrie, nu […]
Cât de important este consumul de rodii pentru sănătate: Beneficiile fructului-minune Roșie, aromată și plină de semințe rubinii, rodia a devenit în ultimii ani unul dintre fructele asociate cu alimentația sănătoasă. Este apreciată mai ales pentru conținutul de polifenoli, compuși cu proprietăți antioxidante, dar și pentru fibre, vitamina C, vitamina K și alți micronutrienți. Întrebarea […]
FOTO ȘTIREA TA | Apel disperat al părinților din Ghirbom, pentru salvarea grădiniței din localitate: ,,Copilașii vor fi nevoiți să meargă la Alba Iulia, să facă naveta de la o vârstă atât de mică”
Apel disperat al părinților din Ghirbom, pentru salvarea grădiniței din localitate: ,,Copilașii vor fi nevoiți să meargă la Alba Iulia, să facă naveta de la o vârstă atât de mică” Mai mulți părinți din Ghirbom, comuna Berghin, încearcă să împiedice închiderea grădiniței din localitate. Cele aproximativ 10 familii care au copii înscriși aici au inițiat […]