Ştirea zilei

Primarul Gabriel Pleșa, demersuri pentru ca Primăria să obțină terenul pe care trecea odată ”Mocănița”

Unirea Ziarul

Publicat

în

Primarul Gabriel Pleșa, demersuri pentru ca Primăria să obțină terenul pe care trecea odată ”Mocănița” • Peste 60.000 de metri pătrați de teren, întins de la gară până în Micești, ar putea ajunge în administrarea consiliului local

Administrația locală albaiuliană vrea să revendice traseul pe care trecea, odată, „Mocănița”. Potrivit primarului Gabriel Pleșa, cu ocazia recentei vizite la București, la Ministerul Transportului, a obținut promisiunea că, în cel mai scurt timp, vor fi demarate procedurile pentru trecerea terenului aferent traseului „Mocăniței” Alba Iulia – Zlatna, de pe teritoriul municipiului, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Transportului în domeniul public al municipiului Alba Iulia și administrarea Consiliului Local Alba Iulia.

Citește și: Peste o SUTĂ de posturi VACANTE la Primăria Alba Iulia. Rezultatele auditului extern, prezentate în ședința Consiliului Local

Petrecerea Divorțaților

„De-a lungul anilor primăria a mai trimis adrese pe acest subiect la minister. Acum am luat dosarul și m-am dus direct la ministru. A dat dovadă de înțelegere și ne-a indicat, ca prim pas în rezolvarea favorabilă a situației, să facem o hotărâre de consiliu local prin care să solicităm trecerea terenului în domeniul public al municipiului, hotărâre care, odată adoptată și parafată de prefectură, ajunge pe masa ministrului urmând ca în cel mai scurt timp să se dea o și o hotărâre de guvern pe această speță.

Odată obținut acest teren se vor reglementa multe situații particulare, acolo unde s-au ridicat construcții, ori împrejmuit terenuri cu tot cu bucăți din acest traseu al mocăniței dar, în mod special, se vor putea demara noi proiecte edilitare și de interes public imposibil de realizat până acum. De exemplu, în zona cimitirului, unde este o lipsă acută de locuri de parcare, s-ar fi putut amenaja câteva chiar pe fostul traseu al acestui tren cu ecartament îngust, lucru imposibil atâta timp cât terenul nu ne aparține.”, ne-a declarat edilul.

„Se încuviințează cererea ce se va adresa Ministerului Transportului cu privire la transmiterea unui imobil (teren), în suprafață totală de 60.371 mp, teren aferent liniei înguste de cale ferată Alba Iulia – Zlatna, situat pe teritoriul administrativ al municipiului Alba Iulia, din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Transporturilor în domeniul public al municipiului Alba Iulia”, se arată în textul proiectului de hotărâre.

Citește și: De luni, 18 ianuarie, PARCĂRI cu PLATĂ la Alba Iulia: Prețul la abonamente, zone și tarife

Linia de cale ferată de la Alba Iulia la Zlatna a fost pusă în funcțiune în anul 1895, având inițial ecartament îngust. Aceasta a fost înlocuită în 1982 cu o linie cu ecartament normal. Din cauza faptului că traseul inițial trecea prin interiorul orașului Alba Iulia (cu haltele Alba Iulia Cetate și Micești) și pe acest tronson nu a fost posibilă schimbarea liniei cu ecartament îngust cu una cu ecartament normal, s-a realizat o conexiune din dreptul localității Bărăbanț de pe calea ferată Alba Iulia–Târgu Mureș către traseul inițial la gara Șard Ighiu, traseul fiind prelungit astfel cu 4,4 km.

Traseul inițial pornea din Gara Mare, intersecta Bdul. Ferdinand, apoi traversa orașul spre nord-est pe sub cimitirul „Maieri” și fortificația bastionară paralel cu străzile: Tache Ionescu, Octavian Goga, Decebal și Bălcescu. În zona locului de joacă din vecinătatea Pieței Constituției se găsea Gara Mică sau Alba Iulia Cetate, de unde traseul continua spre nord, apoi spre vest, urcând panta pe actualele străzi Marcus Aurelius și Septimius Severus (fosta Tolstoi).

Pe ambele străzi se poate observa existența celei de-a treia benzi de circulație, apărută după eliminarea terasementului. După traversarea celor două străzi, linia traversa actualul teren al stadionului municipal și continua pe Calea Moților, prin satele Micești și Șard, intrând pe traseul actual după podul peste râul Ampoi.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista Reorganizarea administrației publice, atât la nivel central, cât și local, se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, propus de premierul desemnat Luca […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale

Ioana Oprean

Publicat

în

A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale A pornit să construiască o casă pentru Ioana și Ioan Gabor, din Izvorul Ampoiului, Zlatna, însă pe drumul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori” Transapuseana oferă unele dintre cele mai captivante și impresionante priveliști din România pentru cei care străbat cei 78 de kilometri prin Munții Apuseni. Drumul, care trece prin comunitățile […]

Citește mai mult