Ştirea zilei

Primarul din Ocna Mureş, Augustin Drăguţ lăsat fără funcţie de prefectul Ştefan Bardan

Bogdan Presecan

Publicat

în

Augustin Drăguţ, primarul PNŢCD al oraşului Ocna Mureş a fost demis din funcţie de prefectul judeţului Alba, Ştefan Bardan, pentru că, potrivit legii, edilul se afla într-o situaţie de incompatibilitate.

Petrecerea Divorțaților

Ales primar în 2008 din partea PNŢCD, şi-a depus în 2012 candidatura pentru un nou mandat din partea USL, ca membru PNL. Potrivit  Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali, calitatea de primar încetează, de drept, înainte de expirarea duratei normale a mandatului în cazul pierderii, prin demisie, a calităţii de membru al partidului politic pe a cărui listă a fost ales.

De asemenea, Legea nr. 14/2003, privind partidele politice, un cetăţean român nu poate face parte în acelaşi timp din două sau mai multe partide politice, iar înscrierea unei persoane într-un alt partid politic constituie de drept demisie din partidul al cărui membru a fost anterior.

„Prin Ordinul nr. 93/2012, prefectul judeţului Alba a luat act de încetarea înainte de termen a mandatului de primar al oraşului Ocna Mureş, al domnului Drăguţ Augustin Iosif, ales în 2008 din partea PNŢCD. Acest fapt survine în urma referatului întocmit de secretarul oraşului Ocna Mureş, la care a fost anexată declaraţia de acceptare a candidaturii la funcţia de primar a domnului Drăguţ Augustin Iosif în calitate de membru al Partidului Naţional Liberal”, arată un comunicat de presă al Instituţiei Prefectului Alba.

Prin Ordinul nr. 88/2012, prefectul judeţului Alba a luat act de încetarea înainte de termen a mandatului de primar al comunei Noşlac exercitat de către Vinţeler Silviu, ca urmare a demisiei sale din această funcţie. Silviu Vinţeler (PDL) şi Augustin Drăguţ (USL) sunt principalii contracandidaţi în alegerile locale din 10 iunie. Drăguţ a declarat că acţiunea prefectului Ştefan Bardan este una politică, în timp ce reprezentanţii PNL Alba au spus că vor formula plângere penală împotriva şefului Instituţiei Prefectului.

„Având în vedere faptul că începând de mâine, 8 mai 2012, candidaturile la funcţia de primar într-o unitate administrativ-teritorială, înregistrate la birourile electorale de circumscripţie, rămân definitive, voi solicita prin adresă a prefectului, tuturor secretarilor acestor unităţi, să verifice dacă mai există primari în funcţie care cad sub incidenţa prevederilor Legii nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali şi ale Legii nr. 14/2003, legea partidelor politice şi să se conformeze prevederilor legale în vigoare. În acest fel se pune punct speculaţiilor unor forţe politice aflate în campanie electorală”, a declarat prefectul Ştefan Bardan.

Într-un comunicat transmis presei de organizaţia judeţeană a PNŢCD Alba şi semnat de preşedintele acestei formaţiuni, Ioan Allin Popa, ţărăniştii îşi cer scuze locuitorilor oraşului Ocna Mureş pentru situaţia creată de fostul primar Augustin Drăguţ şi recomandă alegătorilor, membrii şi simpatizanţi PNŢCD să voteze la funcţia de primar cu condidatul PD-L, Silviu Vinţeler.

Situaţia în care se găseşte Augustin Drăguţ este similară cu a altor patru primari de comune din judeţul Alba, care au părăsit PSD şi PNL pentru a candida din partea PDL. Există de asemenea, viceprimari şi consilieri locali care candidează pe 10 iunie din partea altor formaţiuni politice decât cele pe listele cărora au fost aleşi în 2008. Pentru ca prefectul să poată face demersurile legale şi să îi demită din funcţii, legea spune că este nevoie de referate din partea secretarilor primăriilor.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj

Ioana Oprean

Publicat

în

Pistă de biciclete, locuri de joacă și platforme pe apă: Cum ar putea arăta malul Târnavei Mari la Blaj Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că Planul Urbanistic Zonal (PUZ) „Dezvoltarea infrastructurii verzi-albastre și conservarea biodiversității urbane prin amenajarea malurilor râului Târnava Mare în municipiul Blaj” nu necesită evaluare de mediu și urmează procedura […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului?

Ioana Oprean

Publicat

în

Plângerile penale vin ca ploile de toamnă peste Cetate, dar prin birouri prognoza rămâne aceeași: „No, asta e”: Nu-i așa că „no, asta e” ar trebui trecut direct în fișa postului? Plângerile penale vin, una după alta, ca ploile de toamnă peste Cetate. Le depun diverși, le citește toată lumea, le comentează toată lumea pe […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

FOTO | O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual

Ioana Oprean

Publicat

în

O tânără din Alba, doctor în istorie, pasionată de creații handmade: Cum a ajuns de la educație muzeală, la pasiunea pentru obiectele create manual La 37 de ani, Camelia Hașa din Alba Iulia este un om care a adunat de-a lungul timpului experiențe din domenii diferite, dar care, în urmă cu aproape un an, a […]

Citește mai mult