Primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, desemnat „Administratorul public al anului 2021”: Acesta i-a învins pe Emil Boc, Ilie Bolojan și Olguța Vasilescu
Primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, desemnat „Administratorul public al anului 2021”: Acesta i-a învins pe Emil Boc, Ilie Bolojan și Olguța Vasilescu
Primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a fost desemnat „Administratorul Public al anului 2021” în România, edilul fiind premiat în cadrul Galei Performerilor organizată, marți seara, de Revista Capital. La eveniment au fost premiați diverși oameni de seamă din România pentru calitățile organizatorice deosebite cu care au contribuit la binele comunităților pe care le conduc.
Primarul Gheorghe Damian s-a regăsit printre cei 5 oameni de administrație din România, nominalizați de redactorii revistei la categoria „Administratorul public al anului 2021”. În top au mai fost nominalizați Emil Boc (primarul municipiului Cluj-Napoca), Ilie Bolojan (președintele Consiliului Județean Bihor), Lia Olguța Vasilescu (primarul municipiului Craiova) și Mihai Jurca (administratorul public al municipiului Oradea). În final, cititorii Revistei Capital l-au votat pe primarul Gheorghe Damian „Administratorul Public al anului 2021”.
„A fost o deosebită onoare să fiu nominalizat în topul celor mai performanți oameni de administrație din România, alături de colegi din țară care au făcut performanță în instituțiile pe care le conduc. Felicit echipa Revistei Capital pentru inițiativa de a evalua și managementul din administrația publică și mă bucur că în acest top a intrat și o comună. Sunt sigur că în acest clasament puteau să se regăsească foarte mulți colegi din administrația locală care și-au pus toată puterea și priceperea pentru dezvoltarea comunităților lor. Premiul pe care l-am primit este meritul oamenilor minunați care mi-au fost alături din anul 2000, când am fost ales primar, și până în prezent. Un lider nu poate avea performanță dacă nu are alături oameni care să îl susțină. Pentru mine, oamenii aceștia extraordinari sunt colegii mei din primărie, care au gândit și au scris proiectele, și cetățenii care au îndrăznit să creadă în dezvoltarea europeană a Ciugudului. La Ciugud suntem mai mult decât o echipă. Suntem o FAMILIE! O familie, în care oameni de administrație și cetățeni construim împreună o comunitate durabilă cu viziune, cu profesionalism, dar mai ales cu multă muncă și pasiune” a spus Gheorghe Damian, primarul Comunei Ciugud.
În anul 2021, primarul Comunei Ciugud, Gheorghe Damian, a intrat oficial în „Top 100 Manageri din România”, realizat de Revista Capital, fiind inclus în clasamentul dedicat oamenilor din administrația publică locală, județeană și centrală.
Gheorghe Damian este primar al comunei Ciugud din anul 2000, fiind în prezent la al șaselea mandat în fruntea administrației locale. Înainte de a fi primar, Gheorghe Damian a lucrat în asistența medicală de urgență. Este asistent medical, dar are studii și în economie și administrație publică.
Comuna Ciugud este una dintre localitățile din România care a reușit să atragă numeroase fonduri europene, valoarea acestora fiind de peste 10.000 de euro pe cap de locuitor. Astfel, la aproximativ 3200 de locuitori, Ciugud a implementat proiecte cu finanțări europene în valoare de aproximativ 34 de milioane de euro.
În anul 2019, la Ciugud a fost deschisă prima școală smart din mediul rural din România, un proiect care are ca scop dezvoltarea și reforma educației din zona rurală. Ciugud este și promotorul național al conceptului „smart village”, iar în 2020 a devenit oficial studiu de caz pentru Guvernul României în implementarea și dezvoltarea acestui concept.
În ultimii ani, Comuna Ciugud a câștigat mai multe premii pentru proiectele implementate în domeniul educației, digitalizării sau protejării mediului înconjurător. Printre acestea amintim premiul Best Smart Village Project la Gala Smart City Industry Awards 2020 sau premiul pentru proiectele de digitalizare implementate, în cadrul Galei Dezvoltării Durabile, eveniment național organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Guvernului României. Comuna Ciugud a câștigat, la sfârșitul anului trecut, locul I la categoria dedicată proiectelor inovatoare în domeniul protejării mediului din cadrul conferinței internaționale „Inovație și calitate în sectorul public”, eveniment organizat de Guvernul României prin Agenția Națională a Funcționarilor Publici. Primăria Ciugud a fost desemnată drept „administrația verde” din România pentru proiectul „Verzulică – roboțelul reciclator”, inițiativă care a fost considerată cea mai inovativă în domeniul protejării mediului înconjurător.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos
Premieră medicală la Spitalul din Alba Iulia: Dr. Bogdan Nicolae introduce tratamentul minim invaziv pentru adenomul de prostată voluminos Dr. Bogdan Nicolae, medic specialist urolog în cadrul Compartimentului de Urologie al Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia, a realizat în premieră în cadrul spitalului o adenomectomie bipolară minim invazivă, oferind pacienților cu adenom de prostată […]
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită
Conducta veche de 40 de ani care alimentează un oraș de munte din Alba cu apă brută va fi înlocuită Direcția Județeană de Mediu Alba a luat decizia etapei de încadrare – fara evaluarea impactului asupra mediului, în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reabilitare conductă de aducțiune apă brută la […]
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia
O firmă din Sibiu, singura ofertă depusă la licitația pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia O firmă din Sibiu a depus singura ofertă pentru concesionarea serviciilor de organizare a Târgului de Crăciun și a Târgului de Paște de la Alba Iulia. Este vorba […]
