Curier Județean

Primăria Sebeș va primi fonduri europene de peste 1 milion de euro pentru a înființa două întreprinderi sociale

Ioana Oprean

Publicat

în

Primăria Sebeș va primi o finanțare de 1 milion de euro, din fonduri europene, pentru implementarea proiectului ”Dezvoltarea economică socială prin înființarea și dezvoltarea de întreprinderi sociale”. 

Petrecerea Divorțaților

Proiectul are termen de finalizare 31 decembrie 2015 și are ca parteneri două ONG-uri din Cluj. Se vor crea 20 de noi locuri de muncă, în două întreprinderi sociale – un centru de informare turistică, prin care se va promova zona turistică Sebeș și unde se vor vinde pachete turistice, în țară și străinătate, la cel mai mic preț și o minitipografie unde se va edita nouă revistă a Primăriei Sebeș, precum și materiale publicitare, diverse.

Potrivit reprezentanților administrației locale, este cea mai mare finanțare pe care municipiul Sebeș a primit-o până în prezent.

Referitor la proiectele investiționale pe care administrația locală le va demara în următoarea perioadă, aceștia precizează că se va lansa un concurs de soluții pentru proiectarea zonei centrale a Sebeșului, iar consilierii locali vor alege una dintre cele două soluții ale Studiului de Fezabilitate pentru Parcul Arini, care cuprinde și lacul de agrement.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult

Curier Județean

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren

Ioana Oprean

Publicat

în

Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara: A fost emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba, mobilizate în teren Râul Arieș a depășit cota de inundație la Scărișoara, fiindt emis mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. Forțele ISU Alba au fost  mobilizate în teren. Hidrologii au emis vineri, 13 noiembrie […]

Citește mai mult