Prezența unui URS, semnalată la Rîmetea. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui URS, semnalată la Rîmetea. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă
Prezența unui urs a fost semnalată la Rîmetea, joi, 17 iulie 2025, în jurul orei 22.00. A fost emis mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă.
”A fost semnalată prezența unui urs în localitatea Rîmetea. S-a transmis mesaj Ro-Alert locuitorilor din zonă”, au transmis reprezentanții ISU Alba.
La fața locului se deplasează echipajul de intervenție al Jandarmeriei Alba, aflat în serviciu, echipat corespunzător pentru alungarea animalelor de talie mare.

Sfaturi care le-ar putea salva viața celor care dau nas în nas cu ursul
În primul rând, și poate cel mai important sfat, este să îți păstrezi, pe cât posibil, calmul. Da, este greu să te menții liniștit înt-o întâlnire cu un potențial vital extrem de crescut, însă trebuie să te mobilizezi, să tragi de câteva ori aer în piept și să fii cât poți de atent la comportamentul ursului.
Observă dacă animalul este agresiv, dacă este pur și simplu în trecere sau dacă mănâncă. Un alt sfat oferit de salvamontiști este următorul: indiferent de comportamentul ursului, încearcă să te retragi cu mișcări cât mai lente, cât mai ușoare și nu bruște, care ar putea fi percepute ca un semn de agresiune din partea ta.
La fel de important este să păstrezi contactul vizual cu animalul sălbatic, pentru a-i vedea mișcările, comportamentul. Evită, însă, pe cât posibil să îl privești țintă în ochi. Acest lucru poate fi interpretat de urs tot ca un semn de agresiune din partea ta.
Toți salvamontiștii atrag atenția asupra faptului că nu este bine să pornești într-o drumeție singur, fără a fi însoțit de măcar 1-2 parteneri de drum. De asemenea, rucsacul tău ar trebui să conțină un fluier și un spray de urs, pe care îl poți cumpăra din magazinele de specialitate.
Totodată, trebuie să știi că, dacă ursul înaintează spre tine, nu este neapărat un semn că urmează un atac, însă e bine să fii precaut. La fel, dacă animalul se ridică pe labele din spate, nu înseamnă că te va ataca, ci că vrea să obțină cât mai multe informații despre situația în care se află.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Eric și Eduard Radu, de la „Românii au talent” la… Festivalul Cireșelor 2026, de la Hăpria
Eric și Eduard Radu, de la „Românii au talent” la… Festivalul Cireșelor 2026, de la Hăpria Ediția 2026 a Festivalului Cireșelor de la Hăpria, desfășurată în perioada 6-7 iunie, a fost cu totul specială – o sărbătoare vie și plină de bucurie, unde fiii și fiicele satului s-au reîntâlnit acasă, în marea familie a comunei […]
Bătaie, fractură gravă și… 8 ani ani de proces: Dosar penal închis prin prescripție, dar cu despăgubiri menținute de Curtea de Apel Alba Iulia
Bătaie, fractură gravă și… 8 ani ani de proces: Dosar penal închis prin prescripție, dar cu despăgubiri menținute de Curtea de Apel Alba Iulia Curtea de Apel Alba Iulia a pus capăt unui dosar început după o altercație violentă petrecută în 2018 la un restaurant, soldată cu fracturarea piciorului victimei și aproximativ 80 de zile […]
FOTO | Bărbat din Stremț, cercetat de polițiști pentru braconaj și deținere ilegală de arme: Ce au găsit oamenii legii în mașina acestuia
Bărbat din Stremț, cercetat de polițiști pentru braconaj și deținere ilegală de arme: Ce au găsit oamenii legii în mașina acestuia Un bărbat din Stremț este cercetat de polițiști pentru braconaj și deținere ilegală de arme. Oamenii legii au găsit în mașina acestuia o armă de vânătoare cu amortizor și muniție. La data de 8 […]
