Ştirea zilei

Prezență RECORD la vot la o secție din Alba: 75% din totalul celor înscriși pe liste

Ioana Oprean

Publicat

în

Locuitorii din satul Colibi, comuna Ohaba, din județul Alba, sunt astăzi cei mai harnici votanți din județul Alba și chiar din întreaga țară. La ora 11.30 în această localitate procentul celor care se prezentaseră la vot era de aproape 75% din totalul celor înscriși pe liste.

Petrecerea Divorțaților

Biroul Electoral Central raportează câteva secții de votare unde prezența la vot a ajuns deja la peste 40%. Într-o secție din Alba prezența a ajuns la 75%, adică 29 de votanți, dintre care 11 pe liste suplimentare.

La secția de votare Colibi, județul Alba, prezența la vot la ora 11.30 era de aproape 75%. Într-o altă secție din județul Alba, în Valea Mănăstirii, prezența la vot era, la aceeași oră, 45%.

Potrivit datelor BEC, în comuna Râmeț, județul Alba, prezența este de 1,7%, trei oameni exercitându-și dreptul de vot.

Biroul Electoral Central anunță că duminică, până la ora 11.00, au votat 10,58 % dintre alegători pentru alegerile europarlamentare și 8,49% pentru referendumul pe justiție inițiat de Klaus Iohannis.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia

Ioana Oprean

Publicat

în

Fosta Școală Gimnazială Gârbova revine în patrimoniul comunității: Demersuri pentru reabilitarea, modernizarea și redeschiderea acesteia UAT Comuna Gârbova a achiziționat imobilul în care a funcționat Școala Gimnazială Gârbova, o clădire cu o semnificație aparte pentru comunitatea locală și pentru generațiile de elevi care i-au trecut pragul. Primarul comunei Gârbova, Muntean Ioan, a precizat că intenția […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie

Ioana Oprean

Publicat

în

Ziua Națională 2026 la Alba Iulia: Guvernul a aprobat peste un milion de lei pentru organizarea manifestărilor de 1 Decembrie Guvernul României a aprobat, în ședința de joi, 12 noiembrie 2026, alocarea sumei de 1.182.700 de lei pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României, la Alba Iulia. Fondurile sunt destinate Municipiului Alba Iulia și […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

12-13 noiembrie 2026 | Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp

Ioana Oprean

Publicat

în

Cod Portocaliu de ploi torențiale în Alba, în Munții Apuseni: Cantități de apă de 50…80 l/mp și izolat în jurul a 90 l/mp De joi, 12 noiembrie 2026, de la ora 10.00, până vineri, 13 noiembrie 2026, la ora 10.00, zona din Alba a Munților Apuseni este sub incidența unei avertizări meteo Cod Portocaliu de […]

Citește mai mult