Prețurile pe litoral scad treptat
Preţurile la cazare, pe litoral, au scăzut și cu 25 la sută. Iar dacă aşteptaţi până la finalul lunii august, veţi plăti doar jumătate din tariful din vârful sezonului.
Gradele din termometre cresc, preţurile de pe litoral scad. Hotelierii au făcut primele ajustări de tarife.
„Vor scădea cu 20% față de cum au fost în vârful de sezon. Iar de la 1 septembrie vom intra în programul Litoralul pentru Toți. Prețurile vor fi în jurul sumei de 7-800 de lei pentru o săptămână la mare, cameră dublă, cu mic dejun”, spune Sebastian Puznava, directorul unui hotel de 3 stele.
Tarifele scad indiferent de stelele hotelurilor de pe litoral. Aşa că vă puteţi caza în camere de lux cu bani puţini. Asta dacă mai aveţi noroc să găsiţi locuri.
„Rezervări încă sunt, iar pachetele sunt achiziționate încă din iarnă. Discutăm de o reducere de 30 la sută. Facilitățile rămân aceleași, serviciile rămân aceleași”, spune Mădălina Crețu, reprezentanta unui hotel de 4 stele.
Dacă în vârful sezonului la un hotel de 4 stele prețurile porneau de la 450 de lei și ajungeau la 1.000 de lei pe noapte, acum turiștii care vor ajunge la mare vor plăti între 360 de lei și 800 de lei pe noapte.
Turiștii care și-au programat vacanțele după mijlocul lui august fac economii serioase.
La un hotel de două stele turiștii vor plăti, la recepţie, 144 lei pe noapte față de 180 lei cât era în vârf de sezon. La trei stele diferenţa de tarif ajunge la 110 lei pe noapte. La patru stele vor ajunge la cel mult 800 de lei pe noapte, faţă de o mie cât erau până acum, iar la cinci 5 stele, preţul va fi cu aproape 300 de lei mai mic. Iar de la 1 septembrie urmează o nouă ieftinire pentru că începe „Litoralul pentru toţi”.
Sursa Digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei
Guvernul pregătește stingerea datoriilor administrațiilor locale: Mecanismul de compensare ajunge la 2 miliarde de lei Guvernul pune în aplicare un mecanism financiar prin care vor fi compensate plățile restante acumulate de primării, consilii județene, instituții publice locale și spitale aflate în subordinea autorităților administrației publice locale. Valoarea totală a mecanismului este de 2 miliarde de […]
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie?
Pilonul 2, câştig de 96 de miliarde de lei din investiţii: Cât au acumulat, de fapt, românii pentru pensie? Fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul 2) au înregistrat, de la lansarea sistemului în 2008 şi până la 30 septembrie 2026, un randament mediu anual de 8,5%, peste rata medie anuală a inflaţiei, de 4,8%, potrivit […]
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei
A fost achitat integral prețul pentru Șantierul Naval Mangalia de către Rheinmetall. Urmează obţinerea avizelor, inclusiv din partea Consiliului Concurenţei Rheinmetall a achitat integral suma pentru achiziția Șantierului Naval Mangalia, la o lună după ce compania Rheinmetall Real Estate România SRL a depus garanția de participare, reprezentând 10% din prețul de pornire de 138 de […]
