Prețurile imobliarelor în creștere și anul acesta. Care sunt previziunile analiștilor și orașele cu cele mai mari creșteri
Previziunile nu sunt foarte bune în ceea ce privește piața imobiliară din țara noastră, din punct de vedere al prețurilor. Cu toate că la finalul anul 2018 unii analiști economici veneau cu vești bune privind prețurile imobliliarelor, cum că într-un an sau doi, prețurile o să scadă, mai nou specialiştii în domeniul imobiliar afirmă contrariul.
Potrivit acestora, în 2020, preţul locuinţelor va continua să crească, după ce apartamentele s-au scumpit considerabil pe parcursul anului trecut. În acest moment, Cluj-Napoca este oraşul din România cu cele mai scumpe locuinţe, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.
În Cluj-Napoca, de la 1.450 de euro pe metrul pătrat, cei care-şi caută locuinţe au ajuns să plătească în medie şi 1.700 de euro, în timp ce în Capitală, preţul mediu a ajuns în doar câteva luni la 1.413 euro de la 1.382 de euro.
O creştere a preţurilor s-a înregistrat şi în Timişoara, unde metrul pătrat într-un bloc nou costă acum 1.390 de euro, în loc de 1.250 cât era la începutul anului trecut.
Pe de altă parte, cele mai ieftine locuinţe sunt în Iaşi, unde preţurile apartamentelor noi au crescut doar cu 1,1%. Aici metrul pătrat costă 1.107 euro.
„Din august, la noi (în Cluj-Napoca -n.r.) au crescut gradual, dacă media era undeva la 1.450 de euro metrul pătrat atunci, acum suntem undeva spre 1.700 şi credem că dacă lucrurile vor ţine tot aşa, va creşte. Faptul că dobânzile bancare nu te încurajează să îţi ţii banii pe care îi ai, ci să îi investeşti este un impuls pentru piaţă şi este motivul pentru care mulţi oameni cumpără ca să fie banii investiţi şi să genereze valoare. Chiria întotdeauna va fi mai mare decât dobânda pe care o încasează ei pentru suma respectivă de bani, iar banii investiţi nu sunt pierduţi văzând cât costă activele în Cluj. Am vândut în ultimele trei luni 70 şi mai avem 18 apartamente. O categorie mare sunt investitorii care au bani lichizi şi pot să genereze mai mulţi bani cu ei, iar cealaltă categorie sunt tinerii proaspeţi căsătoriţi, tinerii profesionişti din noile industrii. Acestea sunt cele două categorii de cumpărători”, a declarat Vlad Buzoianu, dezvoltator imobiliar.
Specialiştii din imobiliare cred însă că şi în 2020 preţurile vor mai creşte, dar se tem să nu depăşească ritmul normal al economiei.
„Vor creşte preţul apartamentelor din Cluj în 2020. Îmi doresc să crească nu mai mult decât veniturile populaţiei şi nu mai mult decât ritmul normal al economiei, să nu ajungem într-o zonă de bulă. În continuare, Clujul este cel mai scump oraş din România, avem un preţ mediu raportat la ultimul trimestru din 2019 de peste 1.500 de euro, în medie, pe când în Bucureşti, avem 1.300 pe metru. Acest lucru este datorat cererii foarte mari care există în Cluj, mai mare decât în Bucureşti”, a spus Adrian Vasiu, agent imobiliar.
Pe de altă parte, economiştii spun că fenomenul nu este unul negativ, ci din contră unul pozitiv care nu seamănă deloc cu ce am trăit înainte de criza din 2008.
„Tendinţa de creştere a preţurilor în zona imobiliară este una marcantă si poate aminti unora de momentul de dinainte de criza din 2008-2009 însă pentru economişti lucrurile sunt relativ clare. Este vorba de o lege simplă, legea cererii şi a ofertei. Atunci când există presiuni mari din partea cererii, preţul creşte pentru orice produs. Ori în zona imobiliară atât în ţară cât mai ales în zona Clujului presiunea din partea cererii este una ridicată. De asemenea, evoluţiile economice, conjunctura econimică pozitivă din ultima perioadă, tradusă în creşteri salariale, creşteri de venituri, în creditare mai facilă, face de asemenea ca preţul să crească. Putem spune că fenomenul nu este unul negativ, este unul pozitiv în general. De asemenea comparând cu fenomenul de dinainte de 2008, constatăm că dinamica sau ritmul de creştere al salariilor este mai ridicat în acest moment faţă de atunci în comparaţie cu ritmul de creştere al preţurilor. Din acest punct de vedere accesul la piaţa imobiliară este unul mai facil ca acum 10-12 ani”, a declarat Liviu Deceanu, economist.
Sursa: bugetul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
