Președinții a 12 curți de apel din România îl „condamnă” pe ministrul Justiției: Face presiuni ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie puse în executare
O scrisoare deschisă a fost adresată Ministerului Justiției, Stelian Ion, emisă de 12 președinți de curți de apel, prin care condamnă presiunile inadmisibile pe care ministrul le face pentru ca hotărârile judecătorești definitive să nu fie puse în executare.
Scrisoarea deschisă adresată Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, de 12 preşedinţi ai curţilor de apel:
Președinții Curților de Apel condamnă ferm presiunile inadmisibile pe care Ministrul Justiției, Stelian Ion, le face pentru ca hotărâri judecătorești definitive să nu fie puse în executare și își exprimă deplina solidaritate cu președintele Curții de Apel Timișoara, față de răspunsul revoltător transmis acestuia, de Ministrul Justiției, cu referire la acest subiect.
În adresa publicată de presă ieri, 10 mai 2021, Ministrul Justiției amenință pur si simplu cu răspunderea penală un președinte al curții de apel dintr-o țară membră a Uniunii Europene pentru că a îndrăznit că informeze ordonatorul principal de credite despre obligațiile ce îi revin în temeiul unor hotărâri judecătorești executorii de drept.
Președintele Curții de Apel Timișoara a informat Ministerul Justiției că există cereri având ca obiect punerea de îndată în executare a unor hotărâri judecătorești, prin care s-au admis acțiunile și s-a dispus uniformizarea modului de calcul al salariilor personalului auxiliar de specialitate, pentru desfășurarea activității în același condiții de vechime în muncă și funcție.
În răspunsul trimis, Ministerul Justiției, uzitând de calitatea de ordonator principal de credite pentru instanțele judecătorești și făcând referire la dreptul său de a emite „norme și instrucțiuni obligatorii”, a transmis nu doar că aceste hotărâri nu trebuie executate, ci și că o astfel de punere în executare a hotărârilor ar echivala cu săvârșirea unei fapte penale.
Îi reamintim Ministrului Justitiei, Stelian Ion, că Statul Român este cel care a dispus plata eșalonată a sumelor derivate din hotărâri judecătorești, prin OUG nr. 114/2018, act normativ obligatoriu, inclusiv pentru Guvernul României.
Președinții Curților de Apel din Romania sunt, înainte de toate, judecători și, inclusiv pentru ei, respectarea hotărârilor judecătorești nu este o opţiune. Curtea Constituţională a statuat în mod clar, în Decizia 972/2012: „Hotărârea judecătorească, având autoritate de lucru judecat, răspunde nevoii de securitate juridică, părţile având obligaţia să se supună efectelor obligatorii ale actului jurisdicţional, fără posibilitatea de a mai pune în discuţie ceea ce s-a stabilit deja pe calea judecăţii.
Prin urmare, hotărârea judecătorească definitivă şi irevocabilă se situează în sfera actelor de autoritate publică, fiind învestită cu o eficienţă specifică de către ordinea normativă constituţională. Pe de altă parte, un efect intrinsec al hotărârii judecătoreşti îl constituie forţa executorie a acesteia, care trebuie respectată şi executată atât de către cetăţeni, cât şi de autorităţile publice. Or, a lipsi o hotărâre definitivă şi irevocabilă de caracterul ei executoriu reprezintă o încălcare a ordinii juridice a statului de drept şi o obstrucţionare a bunei funcţionări a justiţiei”.
Amenințarea președinților curților de apel cu plângeri penale pentru punerea în executare a unor hotărâri judecătorești este de o gravitate fără precedent și reprezintă un atac direct atât asupra independenței instanțelor, cât și asupra reputației profesionale a președinților curților de apel, la care nu intenționăm să rămânem pasivi.
Acţiunea Ministrului Justiţiei, Stelian Ion, scoate efectiv Romania din ordinea de drept europeană, arătând ca opiniile unui om politic aflat într-o funcţie publică au mai mare greutate decât legi şi hotărâri judecătoreşti definitive.
Respectarea si aplicarea hotărârilor judecătorești reprezintă nu numai o obligație legala pentru celelalte puteri in stat, printre care și cea executivă, dar constituie chiar esența unei democrații. Mai mult, în materia dreptului muncii, constituie infracțiune tocmai neexecutarea hotărârii judecătorești privind plata salariilor, în termen de 15 zile de la data cererii de executare adresate angajatorului de către partea interesată, conform art. 287 alin.1 lit. e din Codul penal.
Presiunile inadmisibile ale Ministrului Justiției asupra instanţelor reprezintă o nouă dovadă că independența instanțelor depinde direct de independența lor financiară și că situația gestionării bugetului instanțelor de judecată trebuie urgent mutată în competența Înaltei Curți de Casație și Justiție sau a Consiliului Superior al Magistraturii – prin punerea în aplicare a Hotărârii Plenului CSM nr. 227/2019.
Față de gravitatea fără precedent a acestei situații, președinții Curților de Apel semnatari ai acestei scrisori vor sesiza Secția pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii in vederea apărării independenţei puterii judecătorești în ansamblul său.
Preşedinţii Curţilor de Apel: Alba Iulia, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cluj, Craiova, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Suceava, Târgu-Mureş.
Sursa: flux24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică
România a investit 3,3 miliarde de lei în peste 450 de săli de sport: De ce rămân multe dintre ele folosite doar pentru orele de educație fizică România a alocat aproximativ 3,3 miliarde de lei pentru construirea a peste 450 de săli de sport în perioada 2014–2026, prin programe derulate cu sprijinul Companiei Naționale de […]
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile
Prins pe autostrada A1 Sebeș-Deva-Nădlac cu 161 km/h! Amendă de 3.460 de lei și permis suspendat pentru 90 de zile Viteză mult peste limita legală pe autostrada A1! Un șofer a fost depistat de polițiști circulând cu 161 km/h pe un tronson unde limita maximă admisă era de 100 km/h. Bărbatul a fost amendat cu […]
Aproape 886.000 de pensionari din România primesc indemnizația socială: Câți bani plătește statul în plus față de pensie
Aproape 886.000 de pensionari din România primesc indemnizația socială: Câți bani plătește statul în plus față de pensie Numărul beneficiarilor de indemnizație socială pentru pensionari a ajuns la 885.745 în septembrie 2026, în creștere cu 652 de persoane față de luna precedentă, potrivit datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. […]
