Politică Administrație

Președintele Traian Băsescu nu promulgă legea privind reducerea CAS și cere consultări cu Guvernul

Ioana Oprean

Publicat

în

Președintele Băsescu a declarat miercuri că nu va promulga legea privind reducerea CAS cu 5% până când Guvernul nu va indica surse convingătoare de compensare a deficitului și a anunțat că va chema Executivul la consultări.

În condițiile în care sunt adeptul reducerii fiscalității, am semne de întrebare asupra oportunității acestei măsuri. Oportunitatea e legată de realizarea fondului de pensii. În momentul de față avem un deficit în acest an de 12,5 miliarde de RON la fondul de pensii iar reducerea cu 5% a CAS pentru societăți adaugă la deficit încă 5-5,5 miliarde de lei deficit suplimentar, asta înseamnă în total 18 miliarde de RON. (…) Mi-e greu să îmi imaginez cum va fi compensat acest deficit”, a afirmat Traian Băsescu, citat de AGERPRES.

În opinia sa, intenția Guvernului de a compensa aceste sume prin îmbunătățirea colectării de către ANAF nu este sustenabilă, dovadă că nici anul trecut nu s-a reușit acest lucru iar rectificările bugetare s-au făcut în minus și probabil și anul acesta vor fi la fel.

Nu pot vedea de unde peste noapte se poate îmbunătăți colectarea. (…) Sursa propusă de Guvern fiind lipsită de credibilitate, eu cred că Guvernul va trebui să aplice alte măsuri, care vor duce din nou la populație, ca cele 34 de taxe introduse anul acesta”, a spus președintele, care consideră că ținta Executivului condus de Victor Ponta este de a crește de două-trei ori taxa pe proprietate, ceea ce va lovi în mod deosebit în pensionari.

O altă ipoteză lansată de șeful statului a fost că Guvernul ar putea tăia din fondurile pentru investiții, măsură ce s-ar răsfrânge negativ asupra numărului locurilor de muncă.

Sunt îngrijorat cu privire la efectul promulgării legii și voi uza de articolul 86 pentru a invita Guvernul la consultări. (…) O pot face în probleme urgente sau de importanță deosebită. Aceasta este, din punctul meu de vedere, o problemă de importanță deosebită”, a subliniat Băsescu.

Potrivit șefului statului, aplicarea măsurii de reducere a CAS cu 5 puncte procentuale la angajator ar implica riscuri „foarte mari”.

Riscurile sunt foarte mari, de aceea nu voi promulga legea până când nu voi avea o discuție foarte serioasă cu Guvernul legată de modul în care se poate acoperi această reducere a CAS-ului, care, repet, ar fi foarte bună pentru companii. Problema este dacă nu punem în risc stabilitatea macroeconomică, stabilitatea fiscal-bugetară a țării. Or, părerea mea este că în lipsa unor măsuri convingătoare, această reducere de CAS pune sub risc stabilitatea fiscal bugetară a țării și acordul cu FMI”, a mai declarat Traian Băsescu.

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Comunicat de presă | Corneliu Mureșan: Administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel, repetentă la capitolul strategii și proiecte pentru educație

Bogdan Ilea

Publicat

în

Corneliu Mureșan: Administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel, repetentă la capitolul strategii și proiecte pentru educație A sunat clopoțelul, iar administrația județeană condusă de domnul Ion Dumitrel începe noul an școlar cu aceleași restanțe la capitolul strategii și proiecte pentru educație. Consiliul Județean Alba nu înțelege sau nu vrea să înțeleagă că viitorul acestui […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, la Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării

Ioana Oprean

Publicat

în

Centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, la Sebeș: A fost predat amplasamentul în vederea edificării Joi, 3 septembrie 2026 a fost predat amplasamentul de pe strada Tipografilor din Sebeș pentru realizarea unui centru multifuncțional destinat activităților sportive, educative și culturale pentru copii, cu rol de dotare comunitară și de sprijin pentru […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Municipiul Aiud deschide selecția pentru acordarea, în 2027, a subvențiilor de la bugetul local pentru servicii sociale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Municipiul Aiud deschide selecția pentru acordarea, în 2027, a subvențiilor de la bugetul local pentru servicii sociale Primăria Municipiului Aiud a anunțat deschiderea procedurii de selecție a asociațiilor, fundațiilor și cultelor recunoscute în România, acreditate ca furnizori de servicii sociale, care pot solicita subvenții de la bugetul local pentru anul 2027, în baza Legii nr. […]

Citește mai mult