Preşedintele PNL, Crin Antonescu va propune duminică un ministru la Transporturi
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că PNL va propune, duminică, un lider liberal pentru şefia Transporturilor, precizând că numele vehiculate în presă pentru portofoliu sunt incorecte şi că Radu Stroe nu va trece de la Interne la Transporturi
„Nu s-a pus în discuţie nicio secundă şi nu se ia în calcul un schimb de ministere între noi şi partenerii de guvernare. PNL şi-a asumat acest portofoliu (Transporturile, n.r.) şi o va face în continuare”, a spus Antonescu.
„Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru Ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viaţa lui foarte mulţi ani în acest minister, îl cunoaşte foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Radu Stroe este un ministru de Interne care-şi face datoria, până în acest moment, fără niciun fel de problemă”, a spus Antonescu.
Preşedintele PNL a spus că în partid vor fi făcute mai multe propuneri pentru Transporturi, şi că el însuşi are o propunere. Antonescu a precizat că nu poate face publică încă propunerea sa, dar aceasta nu se regăseşte printre cele vehiculate de presă. Liberalul a spus că este vorba despre un lider politic al PNL şi a precizat, răspunzând unei întrebări, că nu este vorba despre actualul preşedintele al Camerei de Comerţ româno-americane, Sorin Mândruţescu.
Pe de altă parte, Antonescu a declarat că este corectă constatarea premierului potrivit căreia de fiecare dată când se face o propunere pentru vreun portofoliu ministerial „apare un dosar”.
Sursa: Mediafax.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade
Cum va fi vremea în weekend-ul 23-25 octombrie 2026: Temperaturi în scădere bruscă, lapoviță și ninsoare la munte, apoi din nou maxime de până la 21 grade După câteva zile cu soare și temperaturi plăcute, vremea s-a schimbat în România. Vineri, temperaturile vor scădea în mai multe zone, însă weekendul aduce o ameliorare treptată a […]
5-6 noiembrie 2026 | Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție
Alba Iulia devine capitala cântecului popular militar! Festivalul Învățământului Militar, la a II-a ediție Tinerii interpreți din instituțiile de învățământ militar din România se reunesc, în 5 și 6 noiembrie 2026, la Alba Iulia, pentru cea de-a doua ediție a Festivalului Învățământului Militar. Evenimentul aduce în prim-plan doina, balada și cântecul de joc, într-o competiție […]
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?”
România, deficit de 9,2% din PIB! Radu Georgescu, economist: „Cum naiba, după avalanșa de taxe?” Datele publicate de Eurostat pe 21 octombrie 2026 arată că România a înregistrat un deficit public ajustat sezonier de 9,2% din PIB în trimestrul al doilea din 2026, cel mai ridicat din Uniunea Europeană. Cifra contrastează cu ținta de deficit […]
