Președintele Parcurilor Industriale din România: Componenta ”Cercetare – Inovare – Dezvoltare” situează Parcul Industrial Cugir pe poziția a III-a printre competitori
La Brașov a avut loc, recent, Adunarea Generală a Asociației Parcurilor Industriale, Tehnologice, Științifice și a Incubatoarelor de Afaceri A.P.I.T.S.I.A.R.), eveniment care a avut pe agenda de lucru Raportul de activitate pe anul 2017.
După cum ne-a relatat președintele APITSIAR, dr. ing. Emil Muntean – director general la Parcul industrial Cugir, la data de 31 decembrie 2017 asociaţia (APITSIAR) cuprindea un număr de 32 de membrii din care 6 au opinat pentru calitatea de membru afiliat. In cazul parcurilor TETAROM, PLOIEŞTI, ORADEA, WDP Developement şi CTP Invest, acestea funcţionează de fapt ca un grup de parcuri sub aceeaşi administraţie.
S-a evidențiat faptul că în anul 2017, contextul intern şi internaţional a continuat să fie unul care a marcat întăririrea rolului noilor structuri de afaceri, precum şi semne vizibile de implicare mai accentuată ale administraţiilor publice locale în dezvoltarea locală şi regională.
Astfel, parcurile industriale de succes s-au afirmat şi remarcat în regiuni şi judeţe cu tradiţie în dezvoltare, dar şi cu factori politici sau administraţii locale cu performanţe în domeniul economic.
În cursul anului trecut s-a participat la conferinţa cu tema ,,REINDUSTRIALIZAREA ROMÂNIEI – PROVOCĂRI ŞI OPORTUNITĂŢI”, care s-a desfăşurat la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie a României în organizarea publicaţiei ,,Legal Magazin”.
Totodată, asociaţia a luat parte la cea de a III-a ediţie a Salonului Internaţional de Transporturi şi Logistică, TransLogistica 2017 – cel mai important eveniment de acest gen din România şi din Regiune, precum şi la Conferinţa internaţională – Romania HUB Logistic, organizată în deschiderea acesteia, care s-a desfăşurat în perioada 12-14 octombrie 2017, în Centrul expoziţional Romexpo Bucureşti.
Potrivit lui Muntean, s-a remarcat faptul că totuşi sunt parcuri industriale care au reuşit să atragă investitori de mare calibru.
Ca exemplu pot fi remarcate Parcurile industriale din Grupul Ploieşti, Grupul TETAROM, West Park Prahova, CUGIR , Agenţia de Dezvoltare Locală Oradea, WDP Development, Moreni, Tehnopolis Iaşi, Mureş, ICCO şi Prejmer- Braşov, SEMA Parc Bucureşti şi altele.
,,Se demonstrează în acest fel că, dacă se implică serios Consiliiile judeţene, prin politici de dezvoltare cu sprijin intern sau comunitar, printr-un management bun, pot fi obţinute rezultate la nivel european.
Rezultatele bune ale unor parcuri industriale pot fi apreciate şi prin componenta “Cercetare-Dezvoltare-Inovare” realizată cu greu de puţini competitori. Se remarcă în ordine parcurile industriale: TETAROM, Ploieşti, Tehnopolis Iaşi, Galaţi, Sibiu, Braşov, Moreni”, a conchis Emil Muntean. (C.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027
138 de apartamente din Alba Iulia vor fi reabilitate energetic cu peste 10,5 milioane de lei: Finanțare prin programul „Regiunea Centru” 2021-2027 Prețul energiei, mereu în creștere, duce la o creștere direct proporțională a interesului pentru economisirea ei, pentru folosirea eficientă a resurselor, fără reducerea confortului, dar cu diminuarea cuantumului facturilor. În această direcție de […]
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare
Premieră în Regiunea de Dezvoltare Centru! ADR Centru a lansat fondul de capital de risc „Asternova Centru”: Instrument financiar pilot de peste 8 milioane de euro dedicat startup-urilor inovatoare Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru anunță lansarea primului fond regional de capital de risc (equity) din istoria regiunii, denumit Asternova Centru. Inițiativa reprezintă un proiect […]
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz
Corneliu Mureșan (PSD Alba): ,,Gazul în Apuseni. Mai puține promisiuni, mai multă muncă”. Mesajul transmis după întâlnirea cu reprezentații Transgaz Corneliu Mureșan, președintele PSD Alba, a scris un mesaj, pe o rețea de socializare, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții Transgaz privind posibilitatea extinderii rețelei de gaze naturale în Munții Apuseni și pașii necesari pentru […]
