Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez, Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România
Preşedintele Klaus Iohannis îl va primi, astăzi, la Palatul Cotroceni, pe omologul său polonez, Andrzej Duda, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează în România
Vizita preşedintelui polonez, la invitaţia preşedintelui Klaus Iohannis, are loc în contextul aniversării a 100 de ani de la încheierea Convenţiei de Alianţă Defensivă între Regatul României şi Republica Polonă, semnată la 3 martie 1921, moment simbolic al relaţiei bilaterale.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile dintre cei doi oficiali se vor concentra pe modalităţile de dezvoltare şi aprofundare ale Parteneriatului Strategic bilateral, urmând a fi examinată, în acest scop, cooperarea în plan securitar, în cel regional, precum şi în plan internaţional.
„Parteneriatul Strategic, instituit în octombrie 2009 şi reînnoit în martie 2015, la nivel de şef de stat, oferă un cadru cuprinzător de cooperare, încurajând o dezvoltare susţinută a relaţiilor româno-polone în ultimii ani”, arată Administraţia Prezidenţială.
O atenţie sporită va fi acordată dimensiunii de securitate, care a crescut substanţial în relevanţă în ultimii ani, dialogul pe această temă generând beneficii reciproce pentru ambele ţări, pentru regiunea noastră şi pentru Alianţa Nord-Atlantică. În acest context, urmează să fie trecute în revistă rezultatele semnificative ale cooperării în domeniul apărării în relaţia bilaterală, în cadrul Formatului Bucureşti (B9), în pregătirea Summitului B9 care va avea loc la Bucureşti luni, precum şi în cadrul NATO, în perspectiva Summitului aliat din luna iunie.
Citește și : Ziua Regalității. 10 mai, zi cu triplă semnificație istorică: Sosirea lui Carol, Independenţa şi Regatul
Vor fi abordate, de asemenea, perspectivele consolidării cooperării economice dintre cele două ţări, în condiţiile în care Polonia este unul dintre cei mai importanţi parteneri comerciali ai României, schimburile comerciale însumând, în anul 2020, în pofida pandemiei, peste 7 miliarde de euro. Vor fi avute în vedere stimularea investiţiilor reciproce şi aprofundarea cooperării sectoriale.
Din perspectiva Iniţiativei celor Trei Mări, va fi discutată implementarea proiectelor strategice de interconectare regională, cu accent pe proiectele promovate în comun de România şi Polonia, care conectează Nordul şi Sudul regiunii, respectiv Rail2Sea şi Via Carpathia.
În privinţa relaţiilor cu Vecinătatea Estică a Uniunii Europene, vor fi abordate situaţia regională de securitate, precum şi dinamizarea şi substanţierea Parteneriatului Estic în pregătirea Summitului acestuia din acest an.
În programul de luni al vizitei preşedintelui Andrzej Duda la Bucureşti mai sunt prevăzute convorbiri oficiale cu preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Anca Dragu, respectiv, Ludovic Orban, precum şi un dejun de lucru cu premierul Florin Cîţu.
Marţi, 11 mai, cei doi şefi de stat vor participa la ziua distinşilor vizitatori a exerciţiului militar „Justice Sword 21”, care se desfăşoară la Poligonul Smârdan şi la care Polonia participă cu forţele şi mijloacele tehnice desfăşurate în ţara noastră, în cadrul Prezenţei Adaptate de pe Flancul Estic aliat, din structurile Brigăzii multinaţionale NATO de la Craiova.
Exerciţiul are ca obiectiv verificarea capacităţii structurilor participante de a executa acţiunile şi măsurile stabilite prin documentele de planificare şi modul de realizare a sprijinului acordat de România pentru forţele şi echipamentele militare care tranzitează teritoriul naţional.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Cât de răcoroasă va fi dimineața în care începe anul școlar 2026-2027 Vremea va fi răcoroasă în dimineața de 7 septembrie 2026, în care va începe anul școlar 2026-2027 în România, indică prognozele meteo. Luni, 7 septembrie 2026, la ora 8.00, vor fi 12 grade la Sibiu și 10 grade Celsius la Cluj-Napoca. La Alba […]
Pensia românilor care au lucrat în străinătate: Cum se cumulează anii munciți în România și în alte țări
Pensia românilor care au lucrat în străinătate: Cum se cumulează anii munciți în România și în alte țări Românii care au lucrat atât în țară, cât și în străinătate nu își pierd anii de contribuții. În funcție de țările în care au fost asigurați, perioadele de muncă pot fi totalizate pentru deschiderea dreptului la pensie, […]
Hidroelectrica majorează prețul energiei active: Cu cât vor crește facturile românilor din octombrie 2026
Hidroelectrica majorează prețul energiei active: Cu cât vor crește facturile românilor din octombrie 2026 Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și unul dintre principalii furnizori pentru populație, pregătește noi tarife pentru clienții casnici ale căror contracte urmează să expire. Compania a început deja să transmită notificări privind noile condiții contractuale, care […]