Președintele Comisiei Europene va decide miercuri cine va fi comisarul desemnat al României, alegând dintre Adina Vălean și Siegfried Mureșan
Președintele Comisiei Europene va decide miercuri cine va fi comisarul desemnat al României, alegând dintre Adina Vălean și Siegfried Mureșan
Comisarul european al României va fi ales miercuri de Ursula von der Leyen dintre Adina Vălean și Siegfried Mureșan, ambele nume aflându-se pe lista scurtă ca propuneri neoficiale pe masa Ursulei von der Leyen. Surse din grupul PPE de la Parlamentul European au declarat pentru Digi24.ro că în cursul zilei de miercuri va avea loc o convorbire telefonică între Ursula von der Leyen și premierul Ludovic Orban pe acest subiect.
Pentru a nu se mai repeta episoadele rușinoase ale refuzării propunerilor venite din partea României, și din cauza politicii de egalitate de gen pe care o promovează Ursula von der Leyen, Ludovic Orban și Klaus Iohannis doresc să se asigure de data aceasta că la Bruxelles va fi trimis oficial un nume care deja se bucură de susținerea președintelui Comisiei Europene.
Oficialii de la București dau și asigurări că va fi o procedură transparentă și că, înainte de a fi audiat în comisiile PE, candidatul romîn va fi prezent pentru audieri în Parlamentul Romîniei.
Întrebat de Digi24.ro dacă a discutat cu Ursula von der Leyen pe tema comisarului din partea României, Ludovic Orban a spus că „atunci când va avea ceva de comunicat va comunica”, însă, potrivit informațiilor noastre, au existat mai multe discuții pe acest subiect cu președintele Comisiei Europene, purtate de aceasta inclusiv cu președintele Klaus Iohannis, iar pe linia PPE s-a purtat un lobby intens pentru ca portofoliul de comisar al României să revină popularilor, nu socialiștilor, așa cum se negociase la început.
Totodată, în PPE și-a făcut un lobby puternic europarlamentarul Siegfried Mureșan, care își dorește postul de comisar, și are și sprijinul vocal și susținut al lui Ludovic Orban și al unei părți din liderii PNL, dar și susținerea unor consilieri prezidențiali ai lui Klaus Iohannis.
Numele Adinei Vălean a fost pus pe masă, neoficial, de președintele Iohannis, care a spus despre ea într-o discuție informală că este „foarte competentă”, ea fiind unul dintre românii cei mai influenți la Bruxelles, singurul europarlamentar român care a fost ales președinte de comisie în Parlamentul European, din 2017 la Comisia pentru Mediu iar din 2019 la Comisia pentru Industrii.
Adina Vălean a fost vicepreședinte al Parlamentului European, și a fost raportor pentru reducerea tarifelor de roaming în interiorul UE.
A fost și raportor al Directivei nr. 38/2004 privind dreptul la liberă circulație, raport care monitorizează implicit cazurile de discriminare care apar în unele țări UE ca urmare a unei legislații naționale neconforme cu cea europeană. Europarlamentarul liberal a luat poziție în toate dosarele care vizau direct interesele României (moțiunea cu privire la reluarea adopțiilor internaționale, raportul cu privire la centrele de detenție CIA)
Ea este membru al PNL de 20 de ani și este soția fostului președinte al partidului, Crin Antonescu, acest lucru fiind de altfel principalul reproș care i se aduce de către aceia din PNL care nu și-ar dori să fie ea comisarul desemnat al României.
Siegfried Mureșan a fost membru al PMP, în 2014 fiind ales președinte al organizației de tineret a partidului lui Traian Băsescu, s-a implicat în campania Elenei Udrea la alegerile prezidențiale din 2014, apărând chiar pe afișele electorale ale acesteia, dar în 2018 s-a transferat la PNL. Și-a făcut studiile la Berlin, după care a primit o bursă de intern în Bundestag, iar în 2009 s-a mutat la Bruxelles pentru a lucra la Parlamentul European, unde în 2014 a devenit consilier politic principal al PPE. Și-a construit o rețea considerabilă de sprijin în interiorul PPE, al cărui purtător de cuvânt a fost în cadrul Parlamentului European, rețea care îl ajută și acum în campania de lobby pentru a ajunge comisar european.
sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele
ANAF pregătește „lista neagră” a contribuabililor: 8.000 de firme, încadrate deja la risc fiscal ridicat. Pentru 200 au început controalele ANAF pregătește o schimbare majoră a strategiei de control fiscal. Începând din 2027, fiecare contribuabil din România va primi un calificativ de risc fiscal – mic, mediu sau ridicat –, iar verificările vor fi coordonate […]
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria
Un șofer de camion român, reținut după carambolul cu 11 morți și 51 de răniți de pe autostrada din Bulgaria În urma accidentului rutier grav produs pe Autostrada Trakia din Bulgaria a fost reținut un cetățean român, șofer al unui camion implicat în evenimentul rutier. Acesta este singura persoană aflată în arest în acest moment, […]
Foto | Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări
Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea a ajuns la 82%: Situația la principalele categorii de lucrări Stadiul fizic al lucrărilor pe sectorul A1 Margina – Holdea, la începutul lunii noiembrie 2026, este de 82%, potrivit unui mesaj publicat de DRDP Timișoara pe o rețea de socializare. La principalele categorii de lucrări, […]
