Actualitate

Preoții le cer credincioșilor să renunțe la coroanele funerare de plastic. Cum au reacționat producătorii

Ioana Oprean

Publicat

în

Preoții le cer credincioșilor să renunțe la coroanele funerare de plastic. Cum au reacționat producătorii

Mai multe parohii din țară îi îndeamnă pe credincioşi să renunţe la coroanele de plastic şi să aducă doar flori în cimitire. Episcopia Ortodoxă Caransebeș a trimis chiar o dispoziţie oficială în acest sens.

Petrecerea Divorțaților

Ca să nu își piardă afacerile, 14 dintre firmele care le produc se oferă să le recicleze. S-au asociat şi vor să cumpere o mașină specială de reciclat în valoare de 60.000 de dolari, care ar urma să fie amplasată la Oradea. Deocamdată aşteaptă un răspuns din partea parohiilor.

„Noi nu le putem interzice fabricarea coroanelor, ci pur simplu le putem limita accesul lor în cimitirele confesionale, adică cele aparțin parohiilor”, spune Casian Rușeț, purtătorul de cuvânt al Episcopiei Caransebeșului.

Producătorii de coroane funerare spun că vânzările scad din cauza îndemnurilor transmise de reprezentanţii bisericilor. Așa că se oferă să recicleze pe cheltuiala lor coroanele vechi.

„Noi vom colecta și vom recicla pentru dânșii, chiar dacă nu este obligația noastră și totodată le aducem aminte că nu au niciun temei legal pentru interzicerea coroanelor în cimitire”, spune Rolland Haidu, administratorul unei firme din domeniu.

50 de tone de coroane artificiale pe lună

În România se produc în fiecare lună 50 de tone de coroane artificiale și dacă facem un calcul, sunt 600 de tone pe an. Însă până anul acesta, niciun gram din acest plastic nu a fost reciclat. Coroanele stăteau cu lunile în cimitire și dăunau mediului.

Plasticul din coroane se degradează din cauza soarelui sau a ploilor. Mașinile de salubritate strâng aceste deșeuri, dar le duc de obicei la groapa de gunoi comună.

„Se poate să fie la nivel local, administrativ mă refer, din punct de vedere al cimitirului, o neconcordanță între operatorul de salubritate și admnistrația cimitirului”, spune Vasile Trifu – președintele unei asociații de servicii funerare.

14 firme producătoare de coroane funerare au inițiat un demers legal printr-o companie de avocatură și aşteaptă răspunsul parohiilor din România în privinţa reciclării.

„Noi cu Oradea am semnat un protocol, dar ne dorim să semnăm cu toate cimitirele din țară care ne vor cere ajutorul. Colectarea se va face cu mașinile proprii. Le vom duce la Sighetu Maramației, vom separa plasticul de metal și mai departe la topitorie”, explică Rolland Haidu, inițiatorul demersului legal.

În anul 2019, firmele care produc și cele care comercializează coroane funerare au avut o cifră de afaceri de peste 200.000 de milioane de euro.

sursa: DIGI24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română

Ioana Oprean

Publicat

în

Reglementarea păcănelelor la Alba Iulia: Plângere prealabilă depusă de Loteria Română Compania Națională „Loteria Română” S.A. a contestat Hotărârea Consiliului Local nr. 313 din 31 august 2026, prin care Alba Iulia și-a stabilit regimul activităților de jocuri de noroc. Executivul local consideră însă plângerea neîntemeiată și propune Consiliului Local să o respingă. Un proiect de […]

Citește mai mult

Actualitate

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Când începe vacanța de toamnă în 2026 și când revin elevii la școală. Când este următoarea vacanță din anul școlar 2026-2027 În câteva zile, elevii din România vor intra în prima vacanță din anul școlar 2026-2027, programată la finalul lunii octombrie. Vacanța de toamnă va dura nouă zile consecutive, iar calendarul aprobat de Ministerul Educației […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensii private | Premierul Luca Niculescu, mesaj ferm: „Nimeni nu se atinge de Pilonul II de pensii” Premierul Luca Niculescu afirmă că Pilonul II de pensii private nu va fi modificat, subliniind că predictibilitatea trebuie să reprezinte un principiu de bază al politicilor publice. Potrivit șefului Guvernului, fondurile acumulate în cadrul acestui sistem însumează aproximativ […]

Citește mai mult