Prefectul Ştefan Bardan s-a întâlnit cu premierul Răzvan Ungureanu la Odorheiu Secuiesc
La sfârşitul săptămânii trecute, prefectul Ştefan Bardan a participat la Odorheiu Secuiesc la reuniunea Asociaţiei Prefecţilor şi Subprefecţilor din România, desfăşurată în prezenţa premierului Răzvan Ungureanu, a miniştrilor Administraţiei şi Internelor, Culturii şi a unor secretari de stat, unde au fost abordate probleme legate de administraţia publică locală.
„A fost o reuniune de lucru în care au fost abordate subiecte la ordinea zilei, precum pregătirea alegerilor locale şi asigurarea ordinii şi liniştii publice pe perioada procesului electoral. De asemenea, am discutat despre absorbţia fondurilor europene şi implicarea prefecţilor în acest proces, gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de incendiile necontrolate, combaterea evaziunii fiscale şi modernizarea administraţiei locale. Prezenţa primului-ministru la această reuniune a fost de bun augur, pentru că prefecţii i-au prezentat problemele cu care fiecare judeţ se confruntă”, a declarat prefectul Ştefan Bardan. De altfel, susţine reprezentantul Guvernului în teritoriu, la reuniunea de la Odorheiu Secuiesc premierul Ungureanu a arătat încă o dată responsabilitatea care revine prefecţilor, al căror obiectiv de maximă importanţă este ca procesele electorale din acest an să se desfăşoare exemplar, fără încălcări ale legislaţiei, în aşa fel încât nimeni să nu pună sub semnul întrebării corectitudinea desfăşurării lor.
„Implicarea totală a Guvernului şi a prefecţilor în asigurarea corectitudinii şi a bunului mers al procesului electoral este esenţială. Prefecţii au datoria de a anticipa şi de a preveni orice situaţie complicată, orice blocaj sau alt tip de incident care ar putea periclita desfăşurarea normală a alegerilor”, a declarat la Odorheiu Secuiesc premierul Răzvan Ungureanu. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Video | Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj
Moment neobișnuit: Un arbitru asistent a acuzat probleme medicale și a fost înlocuit în timpul derby-ului de Alba dintre CSM Unirea Alba Iulia și CIL Blaj Un moment mai puțin întâlnit pe terenurile de fotbal din România s-a petrecut sâmbătă, 14 noiembrie 2026, pe Stadionul „Cetate” din Alba Iulia, în timpul derby-ului județean dintre CSM […]
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs
ANGAJĂRI LA STAT 2026: Posturi vacante în instituții din Alba, la data de 15 noiembrie. Condițiile de înscriere la concurs Mai multe instituții publice din județul Alba anunță organizarea unor concursuri de recrutare pentru ocuparea posturilor vacante. Candidații trebuie să îndeplinească atât condițiile generale, cât și condițiile specifice privind studiile, vechimea în muncă și alte […]
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul
Barajul Oașa va intra în reparații: Hidroelectrica vrea să oprească exfiltrațiile prin masca de beton. În ce etapă este proiectul Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A., Sucursala Hidrocentrale Sebeș, a depus solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Lucrări de reparații la masca baraj Oașa”. Lucrările sunt propuse […]