Prefectul Gheorghe Feneșer felicită Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Alba De Jos”: ”Aţi luat-o înaintea Guvernului cu regionalizarea”
Miercuri, 20 martie, la Primăria municipiului Aiud, a avut loc adunarea generală a asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Alba De Jos”, la care a fost invitat şi prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, mai ales că domnia sa şi-a exprimat ferm intenţia de a sprijini activitatea asociaţiei.
Majoritatea celor 16 primari, care fac parte din ADI „Alba de Jos”, au participat la întâlnire, unde prefectul nu a mers cu „mâna goală”. Gheorghe Feneşer le-a spus celor prezenţi că, în urma unor discuţii cu cei la de Holzindustrie Sebeş, „Alba de Jos” are posibilitatea de a lega nişte parteneriate economice concrete cu societatea, care este interesată de suprafeţe mari de teren, pe care să poată amenaja culturi energetice. Mai exact, prefectul Gheorghe Feneşer le-a oferit posibilitatea primarilor din asociaţie să pună ei înşişi la dispoziţie terenuri de minimum 50 de ha, pe care Holzindustrie ar putea amenaja acest tip de culturi, ce presupun plantarea unor arbori cu creştere rapidă şi putere calorică mare, de care societatea are nevoie pentru producerea energiei electrice.
”Am vorbit cu cei de la Holzindustrie, care vă asigur că sunt deosebit de serioşi şi competenţi, şi sunt interesaţi de aceste suprafeţe de teren pe care dumneavoastră le-aţi putea pune la dispoziţie. În altă ordine de idei, după cum ştiţi deja, dialogul pe care l-am avut cu Ambasada Chinei referitor la venirea aici a unor investitori chinezi este unul promiţător, mai ales că, pe „ceaţa asta de bani”, chinezii sunt cam singurii apţi să facă investiţii. Dat fiind interesul lor pentru agricultură, energie şi chiar industrie, cred că zona Aiud – Ocna Mureş răspunde foarte bine acestui interes al lor”, le-a precizat prefectul Gheorghe Feneşer primarilor prezenţi la Aiud.
Preşedintele ADI „Alba de Jos”, primarul Mihai Horaţiu Josan, care de altfel este şi iniţiatorul acestui proiect, a subliniat faptul că microregiunile, aşa cum este şi ADI „Alba de Jos”, trebuie stimulate prin lege, o funcţionare reală a acestora asigurând inclusiv reducerea cheltuielilor de administrare. Primarul Josan a apreciat ca bună iniţiativa privind regionalizarea României, cu menţiunea că acest proiect nu va fi viabil, dacă nu se va ţine cont de părerea primarilor, cei care cunosc cel mai bine problemele.
”Guvernul, prin pârghiile pe care le are la dispoziţie, poate sprijini elaborarea planurilor urbanistice generale şi a strategiilor locale de dezvoltare, documente de care este neapărată nevoie pentru a şti clar ce programe putem accesa, prin parteneriatul cu Guvernul, din care consiliile judeţene nu pot lipsi. Noi, cei din asociaţie, avem ca obiectiv imediat elaborarea unei strategii unitare a microregiunii noastre, care ne este necesară în accesarea fondurilor europene, puse la dispoziţie prin programul „Europa 2014-2020”, a declarat edilul-şef al Aiudului.
În condiţiile în care majoritatea primarilor au reclamat faptul că accesarea şi implementarea proiectelor cu finanţare europeană, mai ales cele pentru mediul rural, sunt extrem de dificile, din cauza birocraţiei mult prea mari din România, prefectul Gheorghe Feneşer a explicat că a intervenit deja la Guvernul României, în vederea suplimentării posturilor la APIA. Prin aceste noi angajări, proiectele deja accesate ar putea să evolueze mult mai uşor, lipsa acută de personal fiind una dintre cauzele care conduc la blocarea acestor proiecte.
”Vă asigur încă o dată de toată susţinerea mea şi vreau să vă felicit personal pentru iniţiativă, mai ales că aţi luat-o înaintea Guvernului cu regionalizarea. Problemele sunt multe, inclusiv pe partea proiectelor cu finanţare europeană, şi majoritatea dintre ele provine din erorile grave care s-au făcut în anii 2009-2011. Totuşi, cred că, unindu-ne eforturile, vom găsi cele mai bune soluţii şi cel mai important este să nu renunţăm. Această asociaţie a dumneavoastră are toate şansele să funcţioneze corespunzător, iar Instituţia Prefectului – Judeţul Alba este, vă asigur, un partener în care puteţi avea încredere”, a mai adăugat prefectul Gheorghe Feneşer.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Politică Administrație
Foto | La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete
La Cugir, fondurile europene reconfigurează viitorul urbei. Noi spații verzi, zone pentru agrement și trasee pentru biciclete Orașul Cugir își propune să valorifice potențialul unor terenuri degradate sau insuficient utilizate printr-un proiect de regenerare urbană care vizează dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul. În acest scop, autoritățile publice locale din Cugir […]
Video | Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației
Sensuri unice și parcări gratuite în mai multe zone din Blaj! Primăria pregătește o schimbare majoră a circulației Municipiul Blaj ar putea avea, din primăvara anului viitor, noi reguli de circulație în mai multe zone ale orașului. Primarul Gheorghe Valentin Rotar a anunțat miercuri, 28 octombrie 2026, că administrația locală pregătește un proiect de hotărâre […]
FOTO | Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa
Victor Negrescu, alături de oamenii care fac Alba mai bună. Trei ediții ale Galei „Omul potrivit la locul potrivit” și proiecte care leagă județul de Europa Peste 130 de cetățeni și organizații din județul Alba au fost recunoscuți și premiați de-a lungul celor trei ediții ale evenimentului, dintre care aproximativ 40 de laureați au fost […]
