Curier Județean

Prefectul Flaviu Cozuc: ”Poliţiştii, jandarmii şi militarii sunt primii care trebuie felicitaţi pentru felul cum au decurs manifestările de 1 Decembrie”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Prefectul judeţului Alba, Flaviu-Mircea Cozuc, i-a invitat în această dimineaţă la cabinetul său pe reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie, ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, pe cei ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă şi ai Colegiului Militar Liceal “Mihai Viteazu”, după cum ne informează purtătorul de cuvânt, Ada Rus.

Petrecerea Divorțaților

Scopul invitaţiei a fost  de a le mulţumi personal celor care au asigurat desfășurarea în bune condiții a manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, astfel încât să nu aibă loc niciun fel de incident.

“Rolul nostru, al autorităţilor, este să organizăm evenimentele, cum au fost şi cele dedicate Zilei Naţionale a României. Cu toate acestea, există nişte oameni, al căror rol este extrem de important şi care nu întotdeauna este scos în evidenţă aşa cum s-ar cuveni. Mă refer la poliţiştii, jandarmii şi militarii care au asigurat ordinea şi liniştea publică şi care s-au ocupat de ceremonialul militar. Le mulţumesc încă o dată, în mod public, pentru felul în care au înţeles să îşi facă datoria. Atitudinea lor a fost exemplară şi merită toate felicitările. Am fost onorat să le strâng mâna reprezentanţilor acelor instituţii care au asigurat cu profesionalism atmosfera civilizată şi decentă a manifestărilor. Nu în ultimul rând, le mulţumesc şi colaboratorilor mei din cadrul Instituţiei Prefectului care s-au implicat în organizare”, a precizat prefectul judeţului Alba, Flaviu-Mircea Cozuc.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

13 octombrie 2026 | Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier

Bogdan Ilea

Publicat

în

Polițiștii rutieri din Alba acționează cu sistemul e-SIGUR pe drumurile din județ: Sunt vizate zonele cu risc rutier Polițiștii rutieri acționează astăzi, 13 octombrie 2026, cu sistemul de monitorizare a traficului e-SIGUR, pentru a depista posibile încălcări ale normelor de circulație pe drumurile publice, în zonele cu risc rutier din județul Alba. Sistemul de monitorizare […]

Citește mai mult

Curier Județean

Foto | Sute de amenzi date de polițiștii din Alba, în cadrul acțiunii „Focus on the Road”, în perioada 5-11 octombrie: Șoferi prinși cu telefonul în mână sau fără centura de siguranță

Bogdan Ilea

Publicat

în

Sute de amenzi date de polițiștii din Alba, în cadrul acțiunii „Focus on the Road”, în perioada 5-11 octombrie: Șoferi prinși cu telefonul în mână sau fără centura de siguranță În perioada 5–11 octombrie 2026, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea distragerii atenției în […]

Citește mai mult

Curier Județean

15 octombrie | Medalii și machete realizate pentru Încoronarea Regilor României la Alba Iulia, expuse la la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia

Bogdan Ilea

Publicat

în

Medalii și machete realizate pentru Încoronarea Regilor României la Alba Iulia, expuse la la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Joi, 15 octombrie 2026, de la ora 11,30 la Sala Unirii vor fi expuse medaliile și machetele medaliilor care au constituit proiectul sculptorului și medalistului Mihail Kara pentru încoronarea regilor României la Alba Iulia.  Ceremonia […]

Citește mai mult