Prefectul ar putea fi ambasador
La finele săptămânii trecute, prefectul Ştefan Bardan a participat la Băile Olăneşti, la reuniunea prefecţilor din tară, la care au asistat şi premierul Emil Boc şi Traian Igaş, ministrul Administraţiei şi Internelor.
Ministrul Traian Igaş Ie-a transmis prefecţilor că 2011 este anul unor modificări profunde în MAI. Astfel, primarii vor avea atribuţii identice cu cele ale preşedinţilor de consilii judeţene, în urma unor propuneri de modificare a Legii administraţiei publice locale. Primarul, după noile modificări la Legea 215/2001 va putea să conducă şedinţele de consiliu local şi să voteze ca orice consilier local. Mai mult, primarul, plus consilierii locali, plus specialişti din cadrul aparatului primăriei care şi-au dat avizul pe un proiect de hotărâre vor răspunde solidar când vor exista sesizări în instanţă. O altă modificare adusă legii va viza învestirea consilierilor, care se va face prin hotărâre judecătorească şi nu prin votul celorlalţi consilieri. De asemenea, vor fi aduse modificări şi îmbunătăţiri şi Legii 340/2004 privind instituţia prefectului, între care reintroducerea funcţiei de secretar general al prefecturii. Vor fi şi actualizări ale Legii 340. Prefectul va putea mijloci, prin ambasadori, relaţii de colaborare din toate punctele de vedere cu prefecturi din state comunitare.
„Consider că realitatea românească din 2011 este cu totul alta faţă de cea de acum câţiva ani sau de cea de la începutul anilor ’90, un stat eficient îşi adaptează în permanenţă politicile publice, astfel încât răspunsul societăţii să fie cât mai bun, iar serviciile oferite cât mai înalte”, a declarat prefectul Ştefan Bardan.
Robert GHERGU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei
Universitatea din Alba Iulia cumpără echipamente de topografie și cadastru în valoare de aproximativ 2 milioane de lei Universitatea „1 Decembrie 1918“ din Alba Iulia a lansat o licitație deschisă pentru achiziția de echipamente și software de cadastru și topografie. Valoarea totală estimată este de 1.792.246,55 lei, fără TVA. Ofertele se depun până la 18 […]
Foto | Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul
Cum va arăta după modernizare Scuarul Petöfi Șándor din Blaj: Din spațiu verde clasic, infrastructură verde-albastră. În ce etapă este proiectul Primăria Blaj caută un constructor pentru reabilitarea Scuarului Petöfi Șándor. Valoarea estimată a contractului este de 3.697.884,82 lei, fără TVA, iar ofertele pot fi depuse până pe 27 noiembrie 2026. Din spațiu verde clasic, […]
Video | Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici”
Un tânăr din India și-a deschis un magazin cu produse specifice țării sale, la Alba Iulia: De la orez basmati și linte, până la condimente, snack-uri și dulciuri tradiționale. „Este mai bine aici” Un tânăr din India, în vârstă de 25 de ani, venit de aproximativ trei ani și jumătate în România, a deschis, alături […]