Actualitate

Precizări de la ANOFM: Cum pot primi șomerii, care se mută în alte localități pentru un loc de muncă, prima de relocare

Ioana Oprean

Publicat

în

În luna ianuarie 2017, a intrat în vigoare nouă măsură activă privind stimularea ocupării forței de muncă oferită persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. Astfel, prin modificările aduse Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă de O.U.G. nr. 6/2017, precum și a Normelor metodologice nr.374/2017 de aplicare a legii este introdusă Prima de relocare.

Potrivit prevederilor legale, persoanele înregistrate ca şomeri la agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă care se încadrează în muncă într-o altă localitate situată la o distanţă mai mare de 50 km faţă de localitatea în care îşi au domiciliul sau reşedinţa şi, ca urmare a acestui fapt, îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa în localitatea respectivă sau în localităţile învecinate acesteia, pot primi o primă de relocare.

Prima de relocare se acordă persoanelor ale căror venituri nete lunare realizate de către acestea în situaţia în care sunt persoane singure sau împreună cu familiile acestora nu depăşesc suma de 5.000 lei/lună și este în cuantum de 75% din suma destinată asigurării cheltuielilor pentru locuire (chirie și utilități) în noul domiciliu sau noua reşedinţă, dar nu mai mult de 900 de lei și se acordă lunar, pe o perioadă de cel mult 36 de luni, în situaţia în care în această perioadă sunt respectate condiţiile prevăzute mai sus.

Beneficiază de prima de relocare persoanele care se încadrează în muncă, cu normă întreagă, pentru o perioadă de cel puţin 12 luni.

Persoanele care îndeplinesc condițiile legale sunt așteptate să depună sau să transmită prin modalităţile prevăzute de dispoziţiile legale (personal, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, fax sau e-mail), la agenția pentru ocuparea forței de muncă unde sunt în evidență, actele necesare acordării acestui drept în termen de 60 de zile de la data încadrării în muncă.

Prin derogare de la acest termen, prima de relocare se acordă și persoanelor care îndeplinesc condițiile legale și care s-au angajat în perioada dintre 25.01.2017 și 06.06.2017.

Persoanele care beneficiază de prima de relocare au dreptul la menţinerea acesteia şi în cazul în care, în perioada de 36 de luni de la angajare, le încetează raportul de muncă sau de serviciu la angajatorul la care s-au încadrat în muncă şi se încadrează în termen de 30 de zile la un alt angajator, în aceleaşi condiţii.

Angajaţii au obligaţia de a restitui integral suma primită ca primă de relocare potrivit în situaţia în care revin la vechiul domiciliu sau vechea reşedinţă, într-o perioadă de 12 luni de la angajare.

Prima de relocare prevăzută se acordă la cerere şi nu se cumulează cu prima de activare, cu prima de încadrare sau cu prima de instalare prevăzute la art. 73^2, la art. 74, respectiv la art. 75 din Legea nr.76/2002  privind sistemul asigurărilor pentru șomaj.

Nu beneficiază de prima de relocare:

  • persoanele care au mai beneficiat de o primă de relocare sau de una dintre primele prevăzute la art. 74 şi 75, în ultimele 36 de luni premergătoare solicitării primei de relocare;
  • persoanele care se încadrează la angajatori cu care au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
  • persoanele care se încadrează la angajatori la care calitatea de administrator/asociat este deţinută de una sau mai multe persoane fizice sau juridice care au calitatea de administrator/asociat şi la alţi angajatori cu care persoanele au fost în raporturi de muncă sau de serviciu în ultimii 2 ani;
  • persoanele pentru care plata indemnizaţiei de şomaj a fost suspendată iar ulterior, ca urmare a schimbării duratei contractului individual de muncă, plata indemnizaţiei de şomaj încetează;
  • absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi în condiţiile legii;
  • absolvenţii instituţiilor de învăţământ faţă de care angajatorii au obligaţia, potrivit legii, de a-i încadra în muncă.
  • persoanele care deţin în proprietate sau coproprietate o altă locuinţă în localitatea în care îşi schimbă domiciliul sau îşi stabilesc reşedinţa sau în localităţile învecinate acesteia, ca urmare a încadrării în muncă.

 

Pentru informaţii suplimentare, persoanele interesate se pot adresa la sediul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Alba, la telefon 0258/811470; 0258/831137 sau e-mail: [email protected]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import

Bogdan Ilea

Publicat

în

Dumitru Chisăliță, șeful AEI: România, campioana europeană a scumpirii motorinei. Țiței românesc, rafinării românești, prețuri ca și cum totul ar veni din import  În ultimele șapte zile, prețul mediu al motorinei la pompă a crescut în România cu 7,5%, cea mai mare creștere dintre țările europene analizate. Mai mult decât în Croația, unde creșterea a […]

Citește mai mult

Actualitate

Absolvenții care nu au dat BAC-ul sau nu l-au promovat, termen-limită de depunere a dosarelor la AJOFM pentru indemnizația de șomaj: În ce condiții se acordă banii

Ioana Oprean

Publicat

în

Absolvenții care nu au dat BAC-ul sau nu l-au promovat, termen-limită de depunere a dosarelor la AJOFM pentru indemnizația de șomaj: În ce condiții se acordă banii Absolvenții de liceu din România, care nu s-au înscris la Bacalaureatul 2026 sau nu l-au promovat, mai au foarte puțin timp la dispoziție să se prezinte la Agenția […]

Citește mai mult

Actualitate

Ajutoare pentru crescătorii de bovine și porcine: Noi scheme de sprijin financiar aprobate de Parlament. Cât este subvenţia

Ioana Oprean

Publicat

în

Ajutoare pentru crescătorii de bovine și porcine: Noi scheme de sprijin financiar aprobate de Parlament. Cât este subvenţia Parlamentul a aprobat vineri, 31 iulie 2026, un pachet legislativ care introduce noi scheme de sprijin financiar pentru crescătorii de bovine și porcine și înăsprește măsurile de combatere a pestei porcine africane. Autoritățile anunță că un program similar […]

Citește mai mult