Ştirea zilei

Povestea tragică a pianistului genial din Sebeș care a murit chiar înainte să împlinească 15 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Una dintre cel mai importante personalități muzicale ale secolului al XIX-lea s-a născut la Sebeș, în data de 28 mai 1830, dar din nefericire, a avut un destin tragic. Numele lui este Carl Filtsch.

Carl Filtsch este una dintre cele mai interesante şi, în acelaşi timp, tragice apariţii din istoria muzicii saşilor transilvăneni şi o personalitate notabilă a muzicii romantice a veacului al XIX-lea. A avut un destin încununat de succes, copilul devenind o personalitate notabilă a muzicii clasice.

Petrecerea Divorțaților

Încă de la o vârstă fragedă, talentul său a impresionat nume consacrate ale muzicii, precum Chopin şi Liszt. Muzica sa a răsunat în sălile de bal ale împăratului Ferdinand I al Austriei sau ale tinerei regine Victoria.

Micuțul Carl, a început cursurile de pian la vârsta de trei ani, sub îndrumarea tatălui său, care era pastor evanghelic în Sebeșul Săsesc. Frédéric Chopin spunea spunea despre el o frază celebră: „Dumnezeule, ce copil! Până acum, nimeni nu m-a înţeles aşa ca el…”. Din păcate pentru lumea muzicală, Carl Filtsch a murit la doar 15 ani, în 1845, la Veneţia, răpus de o boală incurabilă.

Pentru fructificarea talentului său muzical, a fost dus în 1837 la Viena, unde a fost prezentat Curţii Imperiale. Astfel a ajuns să fie coleg de educaţie muzicală şi tovarăş de joacă al viitorului împărat Franz Joseph. A debutat în public în februarie 1841 la ”Wiener Musikverein”. Succesul său răsunător a fost continuat într-un turneu din Budapesta până la Sibiu.

În decembrie 1842 a ajuns să fie elevul preferat al lui Frédéric Chopin la Paris. Pentru o vreme Franz Liszt l-a suplinit pe Chopin, fiindu-i de asemenea maestru lui Carl Filtsch. De la el a rămas o altă frază celebră: „Dacă micuţul acesta va începe să cânte în turnee, va trebui să-mi închid prăvălia”. Chiar şi Chopin a făcut o remarcă după ce Carl Filtsch a interpretat unul din concertele pentru pian compuse de el: „Dumnezeule, ce copil. Până acum, nimeni nu m-a înţeles aşa ca el…” Toate revistele muzicale din Viena, Paris şi Londra au publicat numeroase recenzii.

Însă, din păcate, în scurt timp a fost obligat să anuleze turneele planificate în toată Europa. Filtsch s-a îmbolnăvit de tuberculoză şi medicii i-au prescris băi de mare în Veneţia. După o scurtă îmbunătăţire a stării sănătăţii sale, şi o ultimă şedere pe timpul verii în Transilvania şi la Viena, el s-a întors la Veneţia. Acolo a fost răpus de acea boală incurabilă, în plină tinereţe, la vârsta de numai 15 ani. Monumentul său funerar, dăltuit în marmură, se găseşte la cimitirul San Michele din Veneţia.

Din cele treisprezece compoziţii cunoscute din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, s-au putut găsi până nu demult în Europa doar opt, printre acestea și Piano Concertino in B minor.

Abia la sfârşitul anului 2005, printr-o întâmplare excepţională, prin intermediul muzicologului şi pianistului american Ferdinand Gajewsky de la Universitatea Harvard s-a putut descoperi ceea ce se consideră astăzi întreaga operă a lui Carl Filtsch. Aceasta a fost obţinută de la un strănepot al lui Joseph, fratele lui Carl, sir Francis Loring Gwyne Ewans din Londra.

Astfel, întreaga moştenire, cuprinzând 25 de lucrări, a fost făcută publică. În ciuda influenţelor uşor de recunoscut ale profesorilor săi, în lucrările sale se oglindesc o maturitate timpurie şi un talent remarcabil.

Anual, la Sebeş şi la Sibiu au loc două festivaluri de interpretare pianistică şi compoziţie, care îi poartă numele. Din anul 1995 concursul de compoziție și pian de la Sibiu poartă numele „Festivalul Carl Filtsch din Sibiu/Hermannstadt”.

Un talent pianistic intrat în legendă și povestea unei vieți incredibil de scurte. Un tânăr, care se anunța atât de promițător, dar pe care soarta tragică a vieții, l-a împiedicat să devină poate, cel mai mare muzician din istorie.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Foto | Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă

Ioana Oprean

Publicat

în

Rafila Stoenescu, 100 de ani de viață și istorie: Centenara din Vinerea păstrează vie moștenirea unui neam de seamă Localnicii din Vinerea și reprezentanți din orașul Cugir au îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a aduce un profund omagiu unei personalități remarcabile: doamna Rafila Stoenescu, care a atins venerabila și rar întâlnita bornă de 100 de […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori

Ioana Oprean

Publicat

în

Patru copii, exploatați la cerșit până aproape de miezul nopții la Alba Iulia! Doi bărbați, arestați pentru trafic de minori Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba Iulia – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Alba Iulia, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Diguri și consolidări pe zeci de kilometri pe râul Arieș: În ce stadiu este proiectul amplu de protecție împotriva inundațiilor Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat decizia etapei de încadrare pentru lucrările de apărare împotriva inundațiilor din bazinul Arieșului. Publicul poate trimite observații până pe 30 octombrie 2026. Lucrările urmăresc consolidarea malurilor, igienizarea albiei […]

Citește mai mult