Povestea lui Nea’ Costică Zdrenghea, potcovarul dintr-o comună din Alba, care îmblânzea fieru-n forjă

În comuna Vințu de Jos, în inima Transilvaniei, există o figură emblematică care a îmbogățit viața comunității cu meșteșugul său îndemânatic și cu o personalitate aparte. Nea’ Costică Zdrenghea, meșterul fierar, potcovar și covaci din satul Sibișeni, este un adevărat custode al tradițiilor breslei sale și un pilon al vieții rurale autentice.

Numele lui Nea’ Costică Zdrenghea este bine cunoscut în rândul localnicilor și este menționat cu respect și admirație. Fie că este vorba despre o potcoavă perfect calibrată pentru un cal sau despre un obiect artistic în forjă, mâinile lui Nea’ Costică dau viață metalului într-un mod unic.

Nea’ Costică Zdrenghea își îndeplinește cu mândrie acest rol. Prin meșteșugurile sale, el păstrează vie flacăra tradițiilor breslei fierarilor și potcovarilor, aducând în contemporaneitate tehnici și abilități vechi de secole.

În descrierea făcută de Dan Ioan Groza pe pagina de Facebook ”Vințu de Jos, Alba, România”, se creionează perfect portretul meșterului tradițional, care păstrează și transmite moștenirea culturală a comunității sale.

”Astăzi, scriu despre meșterul fierar, potcovar și covaci, nea’ Costică Zdrenghea din Sibișeni, comuna Vințu de Jos, un om de seamă al comunei noastre.

A trecut vremea și tot mai puține sunt animale în comuna noastră. Pe vremuri când se lucra la câmp cu animalele, era nevoie mare să le potcovești.

Nu cred că este om, să nu-și aducă aminte de nea’ Costică Zdrengea, potcovarul, care îmblânzea fieru-n forjă.

Avea nea’ Costică în curte, un jug de potcovit, realizat din patru stâlpi din lemn de esență tare, înfipţi bine în pământ și legaţi între ei prin contrafişe.

Avea la jugul ăsta niște chingi puternice de și acum îmi aduc aminte, cum lega animale pe sub foale și le ridica de la pământ.

Mai avea o forjă, numa îl vedeam cum vine cu fieru-ncins. Scobea nea’ Costică în copite și tăia în ele, ca prin pită, după folosea raspa, o pilă specială pentru potcovărit, iar când aducea potcoava încinsă și o punea pe copita animalului, facea un fum prin curte, (ca popa cu cădelnița)…numa că nu veneau pompierii.

Mirosea prin curte, zici că pârleai porcul. Nu-și pierdeau animale potcoavele ca acum, atât de bine erau prinse, ba din contră, țineau până se toceau sau creștea unghea peste ele. Făcea nea’ Costică, potcoave bune, cu crampoane din vidia, de rupeau pământu-n două.

Un om curajos și priceput nea’ Costică. Nu-ți era tot una să te învârți pe lângă animalul speriat și legat în jug, el n-avea nici o grijă.

Ei, uite că așa au fost vremurile, așa a fost obiceiul și „nevoia” cum ziceau cei mai în vârstă. Ei, uite că așa era pe vremea lu’ nea’ Costică. Sănătate nea’ Costică Zdrenghea și tot respectul!”.

Într-o lume dominată de tehnologie și automatizare, figura lui Nea’ Costică Zdrenghea este ca o comoară vie a tradițiilor ancestrale. El ne amintește că meșteșugurile vechi au valoare în continuare, că mâinile omului pot da naștere creațiilor durabile și frumoase. Într-o eră în care lucrurile trecătoare par să fie la ordinea zilei, moștenirea lui Nea’ Costică Zdrenghea este una care va dăinui și va inspira generații viitoare de meșteri.

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI