Poşta Română a donat 380 de cărţi Şcolii Berghin
La finalizarea celei de-a doua ediţii a campaniei sociale „O carte deschide o lume nouă!”, lansate la 1 iunie, prin care Poşta Română şi-a propus să participe la îmbogăţirea fondului de carte al şcolilor din mediul rural, Oficiul Judeţean de Poştă Alba a donat cărţi şi reviste Şcolii Berghin. Fondul de carte al şcolii a fost astfel îmbogăţit cu 380 de volume cu profil literar şi de specialitate. La eveniment au participat reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului Alba, Primăriei Berghin, Inspectoratului Şcolar Judeţean Alba, Şcolii Berghin şi Oficiului Judeţean de Poştă Alba.
„Mulţumim tuturor clienţilor şi colegilor noştri care au participat la campania iniţiată de Poşta Română, prin donarea de cărţi la oficiile poştale. Campania «O carte deschide o lume nouă!» se înscrie în seria acţiunilor Poştei Române, prin care se implică în susţinerea comunităţilor în care îşi desfăşoară activitatea. Ne bucurăm că prin această campanie am putut veni în sprijinul bibliotecii şcolii generale din această frumoasă comună, mai ales pentru că am putut să continuăm campania de anul trecut, când Oficiul Judeţean de Poştă a donat 1.000 de cărţi Şcolii Lupşa”, ne-a declarat Nicolae Albu, directorul Oficiului Judeţean de Poştă Alba. La rândul ei, conducerea Şcolii Berghin a mulţumit reprezentanţilor Oficiului Judeţean de Poştă Alba, în special directorului Nicolae Albu, pentru frumosul gest făcut pentru copii. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată
Turn de chirurgie laparoscopică pentru Spitalul Municipal Aiud: O nouă procedură de achiziție a fost lansată Spitalul Municipal Aiud se pregătește să facă un pas decisiv spre modernizarea infrastructurii sale medicale prin derularea unei proceduri de achiziție publică de o importanță majoră pentru comunitatea locală. Prin intermediul platformei SEAP, unitatea sanitară a lansat, în 9 […]
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa
Tur cu bicicleta în jurul unui oraș din Alba: Când va avea loc și cum poți participa Cugirul se pregătește pentru o nouă întâlnire cu natura, mișcarea și comunitatea. Iubitorii de ciclism sunt invitați să participe, sâmbătă, 19 septembrie 2026, la Turul cu bicicleta în jurul Cugirului, eveniment organizat de MTB Cugir, cu sprijinul Primăriei […]
Foto | Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare
Șase locuințe nZEB în zona Gheorghe Șincai din Alba Iulia: Primăria a lansat licitația pentru proiectare Primăria Municipiului Alba Iulia a lansat procedura de achiziție publică pentru serviciile de proiectare tehnică și asistență tehnică din partea proiectantului, în vederea construirii unui ansamblu de 6 locuințe sociale individuale de tip înșiruit. Proiectul este finanțat prin Programul […]