Rămâi conectat

Ştirea zilei

Posibile restricții pentru persoanele nevaccinate de pe teritoriul României. Anunțul ministrului Sănătății

Publicat

în

Posibile restricții pentru persoanele nevaccinate de pe teritoriul României. Anunțul ministrului Sănătății

Mihăilă, ministrul Sănătății, a declarat faptul că, la momentul actual, coaliția de guvernare discută referitor la obligativitatea introducerii pașaportului COVID pe teritoriul țării pentru accesul în anumite locații publice, însă măsura va fi dispusă în funcție de incidența și evoluția pandemiei în România.

„Toate măsurile de prevenție pe care le luăm de acum înainte în primul rând vor avea legătură cu rata de incidență. Atunci când cifrele vor crește cred că este important să fim mai responsabili și să aplicăm și alte măsuri pe lângă purtarea măștii în interior, distanțarea fizică și măsurile de igienă.

Electrica Furnizare Discount

În momentul acesta, cifrele încă arată rezonabil, se observă tendință de creștere dar încă arată rezonabil dar cred că trebuie să fim să mai aplicăm și alte mijloace de prevenție.

În momentul ăsta, scenariile care se discută au mai degrabă legătură cu pașaportul covid, adică cel care certifică vaccinare, testare sau trecere prin boală, și avem în lucru împreună cu DSU o modificare legislativă prin care acest pașaport covid să poată fi utilizat și în interiorul țării, așa încât să creăm baza legală pentru verificarea acestui pașaport covid. Efectiv unde și cum vom implementa aceste măsuri de prevenție va depinde de evoluția pandemiei dar trebuie să fim pregătiți.

În funcție de evoluția pandemiei să hotărâm care sunt spațiile care vor necesita, pentru a avea accesul în ele, pașaportul covid și care sunt activitățile. Evident că sunt anumite activități cu un risc mai mare, cum sunt restaurantele, discotecile, barurile, și sunt activități cu un risc mai mic, cum sunt sălile de teatru, poate acolo unde nu este neapărat o aglomerație foarte mare”.

Cum va stimula Guvernul vaccinarea în România? Prin bonuri de masă, loterii pe bani publici, introducerea vaccinării în ambulatoriu și vaccinarea la domiciliu, spune ministrul Sănătăţii.

„Putem da aceste măsuri de stimulare a vaccinării, cum sunt cele pe care le-am propus și pentru care există deja un consens la nivelul coaliției: acele bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează de acum înainte, organizarea de loterii. Da, valoarea pe care o estimăm pentru bonurile de masă este de aproximativ 100 de lei. Și cum se vor acorda ele efectiv? Unde mă duc?

Ministrul Sănătăţii despre bonuri: Este o investiţie, un pacient COVID la ATI costă 20.000 de euro

Beneficiarii sunt cei care se vaccinează de acum înainte cu doză completă. Adică la prima doză de Johnson sau la a 2-a doză de Pfizer sau de Moderna, cele 3 principale vaccinuri care sunt utilizate în acest moment la noi în țară, persoana vaccinată va primi bonurile de masă în valoare de aproximativ 100 de lei, rămâne de văzut valoarea exactă… Noi așa plănuim, să le facem accesibile, prin Direcțiile de Sănătate Publică, tuturor centrelor de vaccinare. În momentul acesta, ne gândim la loterie nu neapărat la tombolă, așa încât să fie recompensați toți cei care s-au vaccinat de la începutul campaniei până acum.

Urmează să discutăm cu instituțiile care pot organiza astfel de loterii, pentru că avem pe de o parte modelul loteriei bonurilor fiscale, pe de altă parte modelul implementat de Loteria Română, și atunci partea operațională urmează să fie agreată cu instituțiile.

Impactul bugetar al acestor tombole care da, este din bani publici, trebuie să menționez că orice investiție, trebuie să o vedem ca pe o investiție în a vaccina o persoană, este mult, mult mai mică decât tratamentul pe care acea persoană trebuie să îl primească și costul tratamentului dacă ajunge în spital sau Doamne Ferește, dacă ajunge într-o secție de terapie intensivă. Deci nu cred că este o risipă, cred că este o investiție. Costul mediu al unui pacient internat în Terapie Intensivă poate să ajungă până la 20-22.000 de euro, al unui pacient infectat cu covid.

Avem pregătită o ordonanță prin care introducem vaccinarea în ambulatoriile spitalelor, tocmai pentru a face foarte facilă vaccinarea pacienților cronici, cei care vizitează foarte des ambulatoriile pentru tratament, pentru consultații, pentru rețetele recurente. Și introducem și vaccinarea la domiciliu efectuată de către medicii de familie care va fi plătită cu 50% mai mult decât vaccinarea în cabinetul medical”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, în emisiunea OFF/On The Record pe Aleph News.

Ministrul Sănătăţii: „Suntem la începutul valului 4 al pandemiei”

Ministrul Sănătății a prezentat și care este în prezent situația vaccinării în România: „Cazurile sunt în creștere. Sunt peste 300 de cazuri pe zi. Suntem la începutul valului 4 al pandemiei.

Cei mai afectați de valul 4 sunt nevaccinații. Persoanele vaccinate complet nu au de ce să se teamă. Este bine că avem peste 30% din vaccinați peste 40-5- de ani. Aspectul nefavorabil este că valul 4 este cu tulpina Delta care are o contagiozitate foarte marte.

Un nevaccinat transmite infecția cu tulpina Delta la 6-8 persoane. (….) Vaccinarea trebuie accelerată la nivelul medicilor de familie și a celor din ambulatoriu. Accelerăm vaccinarea în școli, în rural vaccinăm cu echipe mobile. (…) 35-37% din populația de peste 50 de ani este vaccinată. (…) 2,76% din copiii între 12 și 15 ani s-au vaccinat. 16,4% din copiii între 16 și 19 ani s-au vaccinat. Părinții trebuie să știe că vaccinarea copiilor este sigură.

Ministrul Educației va începe o anchetă pe vaccinarea cadrelor didactice. 70% dintre medici s-au vaccinat până acum cu o doză completă, 58% dintre asistenții medicali și 50% dintre infirmieri și brancardieri s-au vaccinat. (…) Vaccinarea la țară depinde de oamenii dornici de a ajuta din comunitatea locală. Am vaccinat și cu primari PSD, și cu primari PNL și cu primari USR PLUS”.

Sursa: romaniatv.net

Publicitate

Ştirea zilei

HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 pentru gestionarea pacienților cu forme severe sau grave de boală transferați în străinătate de statul român

Publicat

în

HOTĂRÂRE privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 pentru gestionarea pacienților cu forme severe sau grave de boală transferați în străinătate de statul român

HOTĂRÂRE nr. 92 din 23.10.2021 privind stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19 pentru gestionarea pacienților cu forme severe sau grave de boală transferați în străinătate de statul român.

Având în vedere situația epidemiologică la nivel național caracterizată de creșterea exponențială a numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV2 care a determinat supraaglomerarea unităților sanitare și în special a unităților de primiri urgențe și secțiilor de terapie intensivă cu pacienți care au dezvoltat forme severe sau grave și care necesită suport respirator invaziv sau neinvaziv, ce a impus transferul unora dintre pacienți la unități spitalicești din afara țării, în considerarea faptului că aceste persoane au fost transferate în străinătate de către autoritățile române competente, neputând fi tratate în România, este necesară susținerea repatrierii pentru a se asigura întoarcerea în România. Cheltuielile de repatriere pentru persoanele externate presupun asigurarea transportului către România, inclusiv în situația în care se impune ca repatrierea acestora să fie asistată medical.

Electrica Furnizare Discount

-în cazul persoanelor decedate, repatrierea presupune o serie de cheltuieli pe care le efectuează, de regulă, operatorii economici de pompe funebre, la care se pot adăuga și alte cheltuieli conexe care trebuie efectuate în străinătate în
scopul îndeplinirii formalităților de repatriere.

-în condițiile în care cheltuielile anterior menționate nu pot fi imputate persoanelor transferate sau aparținătorilor, se impune crearea cadrului normativ  necesar pentru ca Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare, să fie în măsură să efectueze aceste cheltuieli.

-în ceea ce privește persoanele decedate, se impune asigurarea unui sprijin familiei prin acordarea suportului financiar necesar constând în plata cheltuielilor de repatriere a persoanei decedate în străinătate, respectiv pentru asigurarea realizării de către personalul consular al misiunilor diplomatice și oficiilor consulare al formalităților procesului de repatriere.

-în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c), e) și i) din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, 2 în temeiul prevederilor art. 20 lit. l) și n) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 2 și art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcționarea și componența Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu modificările și completările ulterioare, Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta HOTĂRÂRE:

Art.1 – Se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunilor diplomatice și al oficiilor consulare din străinătate, să realizeze formalitățile consulare necesare pentru repatrierea, în România, a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care au făcut obiectul transferării la unități spitalicești din străinătate pentru tratamentul infecției cu virusul menționat.

Art.2 – Se abilitează Ministerul Afacerilor Externe, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare din străinătate, să asigure, în limita fondurilor bugetare aprobate, plata cheltuielilor de repatriere în România a persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2 care au făcut obiectul transferării la unități spitalicești din străinătate, pentru:

– transportul persoanelor care au fost externate în urma deciziei medicale de specialitate de la unitatea spitalicească din străinătate, inclusiv în cazul în care se impune repatrierea asistată medical;

– asigurarea utilităților de primă necesitate pe perioada transportului, cum ar fi, dar fără a se limita la: hrană, îmbrăcăminte, medicamente, asistență medicală în regim de urgență;

– transportul în România al persoanelor decedate în străinătate;

– formalitățile specifice întreprinse de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României pentru procurarea de documente, care includ, fără a se limita la acestea, acte de stare civilă străine, traduceri, apostilare/ supralegalizare, dacă autoritățile străine competente percep anumite taxe sau tarife, după caz.

Art.3 – Se propune ca, pentru asigurarea fondurilor necesare prevăzute la art. 2, să fie alocate, la nevoie, Ministerului Afacerilor Externe sumele necesare din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Art.4 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Citește mai mult

Ştirea zilei

DOLIU în învățământul universitar din Alba Iulia: Lectorul doctor Ramona Răducan a trecut la cele veșnice. Colectivul UAB este profund îndurerat

Publicat

în

DOLIU în învățământul universitar din Alba Iulia: Lectorul doctor Ramona Răducan a trecut la cele veșnice. Colectivul UAB este profund îndurerat

„Colectivul UAB este profund îndurerat de trecerea mult prea grăbită în Veșnicie a colegei lector univ. dr. Ramona Răducan, cadru didactic titular al Departamentului de Științe Sociale, psiholog, doctor în sociologie, psihoterapeut, un dascăl de excepție, autoare de cărți și articole de profil, cu numeroase participări la conferințe naționale și internaționale.

S-a stins din viață la 49 de ani, în Timișoara, după o luptă cu o boală nemiloasă, pe care a dus-o cu zâmbetul pe față, mereu optimistă, prin personalitatea ei puternică și prin crezul profesional. Dumnezeu să o odihnească! Sincere condoleanțe familiei!” , transmite colectivul Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

Electrica Furnizare Discount
Citește mai mult

Ştirea zilei

DOCUMENT| Noi măsuri anti Covid-19 în Baia de Arieș, Cugir și Zlatna și alte nouă comune din județul ALBA. Hotărâre CJSU

Publicat

în

DOCUMENT| Noi măsuri anti Covid-19 în Baia de Arieș, Cugir și Zlatna și alte nouă comune din județul ALBA. Hotărâre CJSU

HOTĂRÂREA nr. 259 din 23.10.2021 : Privind constatarea ratei de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 23.10.2021 și stabilirea măsurilor de limitare și prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba

Având în vedere rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de COVID–19 la nivelul tuturor unităților administrativ–teritoriale din județul Alba, la data de 23.10.2021, transmisă Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba de către Direcția de Sănătate Publică Alba prin adresa nr.11103.

Electrica Furnizare Discount

CLICK AICI PENTRU A VIZUALIZA MĂSURILE CARE SE IAU, ÎN FUNCȚIE DE ÎNCIDENȚA LOCALITĂȚILOR

În conformitate cu:

Legea nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID–19, cu modificările și completările ulterioare;

Legea nr.136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic;

O.U.G. nr.21/2004 privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență, aprobată prin Legea nr.15/2005, cu modificările și completările ulterioare;

H.G. nr.557/2016 privind managementul tipurilor de risc;

H.G. nr.1090/07.10.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;

Ținând cont de:

prevederile art. 10 din Regulamentul-cadru privind structura organizatorică, atribuțiile, funcționarea și dotarea comitetelor și centrelor operative pentru situații de urgență, aprobat prin H.G. nr.1491/2004;

prevederile art. 23 alin. (1) din Regulamentul de Organizare și Funcționare a C.J.S.U. Alba, aprobat prin Ordinul Prefectului județului Alba nr.336/25.07.2017, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul dispozițiilor art.13 alin.2 anexa 3 la H.G. nr.1090/07.10.2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 10 octombrie 2021,

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Alba, convocat în ședință extraordinară în data de 23.10.2021,

HOTĂRĂȘTE:

(1) Se constată încadrarea în limitele incidenței cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS–CoV-2, la data de 23.10.2021, pentru fiecare unitate administrativ-teritorială de pe raza județului Alba, conform Anexei care este parte integrantă din prezenta hotărâre;

(2) Măsurile stabilite pentru diminuarea riscului de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 la nivelul tuturor unităților administrativ-teritoriale de pe raza județului Alba, sunt cele prevăzute în hotărârea Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba nr.243 din 09.10.2021,în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile a cazurilor de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2, conform anexei la prezenta hotărâre;

(3) Măsurile prevăzute în anexa la prezenta hotărâre pentru orașele: Baia de Arieș, Cugir și Zlatna, respectiv comunele: Lupșa, Meteș, Mihalț, Mogoș, Rădești, Sălciua, Săsciori, Șona și Vadu Moților intră în vigoare începând cu data de 24.10.2021 ora 00:00, și se aplică pentru o perioadă de 14 zile, iar termenele de aplicare a măsurilor prevăzute pentru celelalte unități administrative-teritoriale de pe raza județului Alba rămân cele stabilite prin hotărârile C.J.S.U. Alba adoptate anterior.

Hotărârile adoptate de C.J.S.U. Alba până la data adoptării prezentei hotărâri își mențin aplicabilitatea în măsura în care prevederile acestora nu contravin măsurilor stabilite în prezenta hotărâre.

Prezenta hotărâre se transmite membrilor Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Alba, la toate U.A.T. – urile de pe raza județului Alba, în vederea aducerii la cunoștința populației, operatorilor economici și instituțiilor publice, prin toate mijloacele de comunicare avute la dispoziție. De asemenea, prezenta hotărâre se transmite la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și la Departamentul pentru Situații de Urgență de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență „UNIREA” al județului Alba. Totodată, hotărârea se va afișa pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Alba.

ANEXĂ:

ORAŞ BAIA DE ARIEŞ 6.37 art.1 lit.A și F 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

ORAŞ CUGIR 10.25 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

ORAŞ ZLATNA 3.07 art.1 lit.A și D 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

LUPŞA 7.91 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

METEŞ 12.48 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

MIHALŢ 4.33 art.1 lit.A și E 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

MOGOŞ 7.93 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

RĂDEŞTI 7.82 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

SĂLCIUA 3.57 art.1 lit.A și D 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

SĂSCIORI 6.90 art.1 lit.A și F 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

ŞONA 8.48 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

VADU MOŢILOR 7.79 art.1 lit.A și G 24.10.2021 ora 00:00 – 06.11.2021 ora 24:00

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare