Posesorul unui mandat european de ARESTARE, emis de autorităţile germane, reținut de polițiști: Bărbatul va fi prezentat Curții de Apel Alba
La data de 23.07.2020, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale şi cei ai Poliției Orașului Simeria au efectuat o acţiune în urma căreia au identificat un tânăr de 29 de ani, din localitatea Cărpiniș, pe numele căruia a fost emis, la data de 21.07.2020, un mandat european de arestare, de către autoritățile din Germania.
Acesta este cercetat pentru săvârșirea, pe teritoriul Germaniei, a unei infracțiuni de vătămare corporală.
Tânărul, care figura ca urmărit internațional, la solicitarea autorităților germane, a fost audiat prin sistem videoconferință, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia a emis o ordonanță de reținere pe numele său, acesta urmând a fi prezentat Curții de Apel Alba-Iulia, în vederea îndeplinirii procedurilor judiciare de predare către autorităţile germane.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
VIDEO | Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut
Șofer din Sebeș, prins de polițiști ,,mort de beat” la volan: Avea o alcoolemie de 1,69 mg/l și a fost reținut Un șofer din Sebeș a fost reținut de polițiști după ce a fost prins ,,mort de beat” la volan. Bărbatul avea o alcoolemie de 1,69 mg/l. Potrivit IPJ Alba, la data de 13 noiembrie […]
VIDEO | Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști
Scandal la Benic: Bătaie între un tânăr de 27 de ani și partenerul mamei sale, de 38 de ani, în urma unor discuții în contradictoriu. Ambii au fost reținuți de polițiști Doi bărbați au fost reținuți de polițiști în urma unui scandal la Benic. Un tânăr de 27 de ani s-a luat la bătaie un […]
