Actualitate

Podul mobil de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina, demontat. Administrația locală achită peste 7.000 de lei pentru lucrări de reparații

Ioana Oprean

Publicat

în

Din cauza stării avansate de degradare, podul mobil de la Poarta a III-a a Cetății Alba Carolina din Alba Iulia a fost demontat, urmând a fi înlocuit cu alte elemente de lemn și supus unor tratamente care să îi confere o rezistență mai îndelungată în timp, după cum transmit reprezentanții administrației locale.

Petrecerea Divorțaților

Purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Alba Iulia, Robert Roman, a declarat, miercuri că lucrările de reparaţii se desfăşoară pe parcursul zilelor de miercuri şi joi, urmând să fie înlocuite elemente de lemn din podul mobil cu materiale noi, dar şi recuperate.

„După înlocuirea pieselor din lemn se vor aplica tratamente de impermeabilizare, vopsire, tratamente specifice pentru protejarea lemnului la condiţiile exploatării în aer liber”, a menţionat Robert Roman.

Potrivit purtătorului de cuvânt, costurile estimate ale intervenţiei sunt de 7.500 de lei, plus TVA. „Sursa finanţării este bugetul local – cheltuieli curente cu întreţinerea şi reparaţiile”, a precizat Roman.

Timp de peste un deceniu, cea mai impunătoare din cele şase porţi ale Cetăţii Vauban din Alba Iulia, Poarta a III-a, a fost restaurată, cu peste 3,3 milioane de lei, fiind redată circuitului turistic în anul 2008. Au fost necesare intervenţii majore pentru hidroizolarea porţii, pentru refacerea statuilor şi a basoreliefurilor şi pentru curăţarea celorlalte componente artistice.

Pentru ca restaurarea să fie completă, a fost refăcut şi podul mobil de lemn, replică a celui existent în epoca medievală.

Ultima referire documentară la vechiul pod mobil datează din 1849, din timpul asedierii cetăţii Alba Iulia în perioada revoluţiei. Nu se ştie în ce condiţii a dispărut podul mobil, iar şanţul a fost umplut cu pământ. Pentru a putea reconstrui podul, arhitecţii din Alba Iulia au studiat planurile cetăţii, aflate într-o arhivă din Viena, precum şi relatările despre cum anume se circula pe pod în timp de pace sau de război.

Poarta a III-a este, probabil, cel mai fotografiat monument al Cetăţii din Alba Iulia şi locul în care turiştii aleg, de obicei, să facă cele mai multe fotografii individuale şi de grup.

Cea mai mare şi mai bine conservată cetate de tip Vauban din Europa, fortificaţia bastionară din Alba Iulia a fost ridicată în timpul Imperiului Habsburgic, între 1714 şi 1738, după un plan al arhitectului italian Giovanni Morando Visconti. Aceasta ar fi trebuit să devină principala fortificaţie a Transilvaniei, fiind construită după cele mai noi metode de fortificare ale vremii, inspirată de sistemele concepute de mareşalul Vauban, arhitect militar francez.

Fortificaţia avea rol atât în sistemul de apărare împotriva turcilor, cât şi de consolidare a puterii habsburgice în teritoriile ocupate. Cetatea bastionară, apărată de trei sisteme de fortificaţii, are forma unui heptagon neregulat, cele şapte bastioane conferindu-i o imagine stelată.

Intrarea în cetate se făcea prin şase porţi, decorate cu statui şi reliefuri. Trei dintre porţi erau spre oraş, iar celelalte trei erau spre câmpul de instrucţie. Cele şase porţi erau adevărate monumente de arhitectură în cadrul ansamblului de construcţii defensive ale fortificaţiilor militare din cetate.

sursa: dcnews.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură

Ioana Oprean

Publicat

în

Tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania ar putea fi deschis circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Anunțul Asociației Pro Infrastructură Reprezentanții Asociației Pro Infrastructură estimează că tronsonul Nădășelu-Zimbor al Autostrăzii Transilvania s-ar putea deschide circulației la mijlocul lunii decembrie 2026. Cei aproximativ 30 de kilometri ar urma să fie dați în trafic după finalizarea lucrărilor la […]

Citește mai mult

Actualitate

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Răspunsul oferit de premierul Luca Niculescu după ce a fost întrebat dacă poate garanta că în 2027 nu vor creşte taxele: ,,Dorinţa noastră mare este de a nu avea taxe noi” Premierul Luca Niculescu a declarat că Executivul își dorește ca taxele și impozitele să nu mai crească în 2027, însă a precizat că această […]

Citește mai mult

Actualitate

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței

Ioana Oprean

Publicat

în

Se mai poate solicita ajutorul pentru încălzire după începerea sezonului rece? De când se acordă sprijinul financiar și cine poate primi ajutorul pentru încălzirea locuinței Solicitările pentru primirea ajutorului de încălzire a locuinței pot fi depuse și după începerea sezonului rece 2026-2027. Familiile și persoanele singure care îndeplinesc condițiile legale pot beneficia de sprijin încă […]

Citește mai mult