Nedrepte înstrăinări ale vestigiilor satului Gârbova de Sus

    Un vechi proverb românesc spune că  „oamenii au mai multe feţe, însă numai una singură este  OBRAZ”. Aşa se face că în vara anului 2011 de la Parohia Gârbova de Sus au fost înstrăinate  peste treizeci de cărţi vechi bisericeşti, fără cea mai vagă umbră de regret sau  respect pentru ceea ce a însemnat trecutul, istoria şi tradiţia satului, cărţi pe care s-au rugat stră-strămoşii noştri, moşii noştri şi părinţii noştri, cărţi care ne dezvăluie prin acele ex-libris cu valoare de testament, evenimente şi informaţii importante din viaţa, istoria, credinţa, tradiţia înaintaşilor noştri, precum şi a satului Gârbova de Sus, căruia  ca şi păsării  Phoenix, îi refac cu multă muncă şi pasiune, istoria, renăscându-l din propria-i cenuşă, ca simbol al reînnoirii veşnice, prin voia lui Dumnezeu. Aceste cărţi au o valoare inestimabilă, datând din perioada  1699 – 1930, cele mai multe fiind din perioada 1699 – 1897, doar trei cărţi datând din perioada 1926 – 1930. Sunt notate pe aceste cărţi nu numai istoria satului, ci şi istoria ţării, astfel că găsim dovezi importante referitoare la evenimentele din ţară, cum ar fi evenimentele din anul 1848, descrise de cei care le-au trăit, într-un mod extraordinar de emoţionant.
La fel şi patru icoane foarte vechi, provenite de la Biserica din Deal, monument istoric din sec. al XIII-lea şi al XV-lea, una din acele icoane fiind a Sf. Nicolae, hramul bisericii, icoane de o frumuseţe rară şi de o valoare inestimabilă şi care împreună cu cărţile şi alte obiecte foarte vechi provenite de la Biserica din Deal formează patrimoniul bisericii, zestrea noastră spirituală şi dovada de românism a satului şi a poporului român. Într-o mică paranteză, doresc să arăt că despre toate aceste icoane şi cărţi foarte vechi, am în lucru o carte intitulată „Tăcerea cuvintelor care mărturisesc”.
Aflând cu totul întâmplător despre aceste nedrepte înstrăinări ale vestigiilor satului, ale mărturiilor despre continuitatea neamului şi despre românismul satului, ca o reacţie firească a nedreptăţii săvârşite, simţind că ne este furată istoria satului şi mărturia cuvintelor despre trecutul satului, am întrebat  pe părintele Protopop Tocănel Ioan, de la Protopopiatul Aiud, de care ţine parohia Gârbova de Sus, care este soarta acestor cărţi şi obiecte de patrimoniu. Părintele Protopop Tocănel, cu un convingător aer de nevinovăţie, mi-a răspuns că le-a ridicat Direcţia de Patrimoniu Alba. Nu mi-am putut imagina la momentul acela că părintele Protopop poate să mintă cu sânge rece. Am simţit atunci, pe lângă părerea de rău, o neputinţă. Nu m-am putut resemna cu gândul că nu mai avem cărţile şi icoanele. La momentul acela eu credeam că este vorba doar de câteva cărţi. Imaginaţia nu mi-a trecut dincolo de cifra patru. Însă pentru acele patru cărţi cât îmi imaginam eu că au fost înstrăinate, regretul meu era enorm. Deşi le-am solicitat la scrierea monografiei satului, ele nu mi-au fost arătate. Îmi doream doar să le văd, să le răsfoiesc şi să descifrez acele ex-libris de pe unele pagini, astfel că am îndrăznit să le caut la Direcţia de Patrimoniu, de unde am aflat că de fapt am fost indusă în eroare, minţită atât de către părintele Protopop Tocănel Ioan  cât şi de părintele paroh Duda Marcel, deoarece la Direcţia de Patrimoniu nu se ştia nimic despre acele cărţi şi nici nu se colecţionează obiecte sau cărţi, lucru pe care recunosc că nu l-am ştiut la momentul minciunilor preoţilor. Tot de la Direcţia de Patrimoniu am aflat un lucru foarte important acela că nu puteau fi înstrăinate cărţile şi icoanele noastre. După multe frământări şi căutări, am dat de icoane şi  cărţi, care spre infinita mea uimire au fost peste treizeci la număr, mai precis treizeci şi patru de cărţi şi patru icoane. În ziua de 23 noiembrie 2011 l-am întrebat pe fostul inspector eparhial Moldovan Ilarie care mergea la Gârbova de Sus „să revizuiască, dar să nu schimbe nimic” – vorba lui Nenea Iancu,  l-am întrebat de ce s-au înstrăinat toate cărţile şi icoanele vechi din parohia Gârbova de Sus, iar răspunsul a fost: „despre acele cărţi şi icoane nu trebuie să ştie toţi proştii”. Într-o altă discuţie cu părintele Protopop Tocănel Ioan, în 31.01.2012, am întrebat de ce au fost înstrăinate cărţile vechi şi icoanele şi de ce am fost minţită şi derutată cu privire la destinaţia cărţilor şi icoanelor vechi, precum şi de alte nereguli existente în parohie şi care ne prejudiciază atât moral cât şi material. Desigur că atunci când există minciuni şi derutări, venite chiar din partea domniei sale, îţi dai seama că există probleme. Iar problemele nu se rezolvă cu alte minciuni şi derutări. Ca o dovadă a ceea ce am arătat, părintele Protopop Tocănel  a început să ameninţe că va implica satul într-un scandal. Murdare metode. „Curat murdare”, ar răspunde Nenea Iancu – că tot suntem în anul Caragiale. Că părintele Protopop şi-ar dori un scandal de genul „dezbină şi stăpâneşte”, este adevărat, însă un lucru trebuie să ştie Părintele Protopop Tocănel Ioan şi anume că metodele dumnealui de tristă amintire, nu mai ţin astăzi. Iar pentru liniştea dumnealui: nu se va răspunde la provocări. Iar ceea ce ar trebui să fi ştiut părintele Protopop Tocănel Ioan este ideea că suntem liberi în gândire, iar anumite metode care cândva au fost folosite  pentru a gândi după cum vreau alţii, nu mai sunt de actualitate şi s-ar putea să se întoarcă împotriva celor care le mai folosesc încă. Şi pentru că sunt în vogă întrebările retorice, am şi o întrebare retorică: la fel ca şi strămoşii mei, „eu îmi apăr sărăcia şi nevoile şi neamul ” – citându-l pe Eminescu -, mă opresc şi mă aplec să răsfoiesc acele cărţi şi să descifrez cuvinte mărturisitoare care tac de secole şi asupra cărora nu s-a mai oprit nimeni, caut taina acelor slove care mărturisesc istoria satului şi a neamului şi caut  adevărul, iar aşa cum bine se ştie cel care caută adevărul, îl caută pe Dumnezeu, părintele Protopop Tocănel Ioan şi părintele paroh Duda Marcel, care mint şi nu caută adevărul, pe cine oare caută? Cele arătate sunt doar o neregulă dintr-o listă cu multe nereguli şi închei cu convingerea că cel ce luptă, chiar singur, pentru Dumnezeu şi Neamul său, nu va fi învins niciodată! Şi cu o altă convingere că aceste cuvinte se vor face auzite acolo unde trebuie.
Istina Sima

P.S.  Amintesc articolul din ziarul Unirea din data de 16 decembrie 2010 intitulat „Un fost preot afurisit ne conduce composesoratul” unde un grup de membrii ai composesoratului Gârbova de Sus care nu se mai pot scăpa de fostul preot Hard Augustin alungat din sat în anul 1996, arată o mică parte din fraudele făcute de fostul preot Hard pe când păstorea parohia, printre care furtul scândurilor de pe podul bisericii, subtilizarea cristelniţei de aramă precum şi smulgerea plăcii de aramă inscripţionată cu numele Eroilor căzuţi în Primul Război Mondial pentru apărarea ţării şi întregirea neamului, de pe Monumentul Eroilor Căzuţi,  iar din cristelniţă şi placa comemorativă cu numele Eroilor, Hard şi-a confecţionat cazan de ţuică. Din nefericire, istoria se repetă cu alte obiecte de valoare care au format patrimoniul bisericii Gârbova de Sus, astfel că încet-încet suntem tot mai săraci spiritual, datorită printre altele şi a unor practici venite din partea preoţilor,  care s-au perindat în ultimii 42 de ani pe la parohia Gârbova de Sus, sărăcie care se petrece sub ochii noştri şi care este mai dureroasă decât sărăcia materială,  astfel că, aşa cum afirma un om mai în vârstă din sat, biserica nu mai are nimic, ca şi când acum s-a format, în ciuda vechimii şi a zestrei pe care ne-au lăsat-o strămoşii.
http://www.ziarulunirea.ro/un-fost-preot-afurisit-ne-conduce-composesoratul/