Actualitate

Planul Comisiei Europene, de sprijinire a fermierilor: Peste 11 milioane de euro vor fi alocați pentru România

Ioana Oprean

Publicat

în

Detaliile planului Comisiei Europene conceput în sprijinul fermierilor europeni, prin care se alocă un ajutor în valoare de peste 400 de milioane de euro, au fost publicate într-un comunicat de presă al executivului comunitar.

Petrecerea Divorțaților

Potrivit cifrelor oficiale, cele 28 de state membre vor primi ajutoare în valoare totală de 420 milioane de euro. Din anvelopa totală, România va primi 11,1 milioane de euro, la fel ca și Danemarca, dar mai puțin decât Cehia (11,2 milioane de euro), Lituania (12,6 milioane de euro) sau Irlanda (13,7 milioane de euro). Cele mai mari ajutoare vor fi acordate fermierilor din Germania, 69,2 milioane de euro, iar cel mai puțin vor primi fermierii din Malta, 100.000 de euro.

Alte măsuri din planul de sprijin includ scheme de stocare privată pentru produse lactate și carne de porc, precum și posibilitatea acordării de avans la plățile directe.

”Acesta este un pachet de sprijin comprehensiv, decisiv și robust. Este o declarație de sprijin din partea Comisiei pentru agricultura europeană”, a apreciat comisarul european pentru agricultură, Phil Hogan, citat de AGERPRES.

Câteva mii de producători de lapte și carne de porc au protestat la începutul acestei luni pe străzile din Bruxelles, pe fondul reuniunii miniștrilor agriculturii din țările membre. Embargoul rus asupra produselor agricole, decretat de Moscova în replică la sancțiunile adoptate de UE după criza ucraineană, apasă greu asupra piețelor, în condițiile în care Rusia era destinația a 10% din exporturile agricole din UE. La rândul ei, piața laptelui suferă din cauza unei supraproducții la nivel mondial. Pe lângă lipsa pieței din Rusia, cererea scăzută din China și creșterea producției în cadrul UE după eliminarea cotelor de lapte, la 31 martie, au creat un dezechilibru.

Potrivit AFP, o mică parte dintre statele membre, în frunte cu Franța, continuă să susțină ideea unei majorări a prețurilor de intervenție pe piața laptelui, adică a prețului la care UE decide să cumpere stocurile de lapte pudră și unt, pentru a susține prețul laptelui. Potrivit ministrului francez al Agriculturii, aproximativ zece state membre s-au pronunțat în favoarea acestei măsuri, însă, Comisia a subliniat că acest mecanism nu este soluția pe care o are în vedere. (Z.U.)

Sursa: agerpres.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie

Ioana Oprean

Publicat

în

Părintele arhimandrit Vasile Crișan, de la Mănăstirea Dumbrava, la ceas aniversar: O viață închinată credinței, copiilor și oamenilor aflați în nevoie Părintele arhimandrit Vasile Crișan, duhovnicul Mănăstirii Dumbrava, din județul Alba, o personalitate a vieții bisericești și sociale din Transilvania, cunoscută pentru implicarea în sprijinirea copiilor, a vârstnicilor și a celor aflați în situații dificile, […]

Citește mai mult

Actualitate

Pensionarea anticipată în 2026: Ce acte sunt necesare și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare

Ioana Oprean

Publicat

în

Pensionarea anticipată în 2026: Ce acte sunt necesare și care este penalizarea. Calculatorul vârstei de pensionare Persoanele din România care vor să iasă la pensie anticipat trebuie să îndeplinească anumite condiții privind vârsta și stagiul de cotizare și să pregătească documentele care dovedesc perioadele de muncă și situația personală. Dosarul poate conține acte diferite de […]

Citește mai mult

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult