Curier Județean

Peste o 1000 de kilograme de ciuperci recoltate ilegal au fost confiscate la Șugag. 60 de culegători au fost amendați

Ioana Oprean

Publicat

în

În urma unei acţiuni comune, organizată de poliţişti şi jandarmi la Șugag, a fost confiscată peste o tonă de ciuperci recoltate ilegal. 60 de persoane au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de peste 12.000 de lei.

Petrecerea Divorțaților

La data de 15.09.2015, poliţiştii Secției 7 Poliţie Rurală Sebeș, înpreună cu jandarmii montani din Şugag, au desfăşurat o acţiune, ce a avut drept scop, menţinerea siguranţei publice verificarea modului în care este respectată legislaţia privind recoltarea, din fondul forestier naţional, a ciupercilor.

Poliţiştii şi jandarmii au acţionat în două filtre rutiere şi au aplicat 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare tortală de 12.385 lei, din care 22 pentru nerespectarea prevederilor OUG 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, 12 la Legea 171/2010 privind contravenţiile silvice, 25 la Legea 12/1990 privind comerţul şi una la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Cu ocazia controalelor efectuate, poliţiştii au depistat mai multe persoane din judeţele Gorj, Hunedoara şi Vâlcea, care au recoltat în mod ilegal, ciuperci, în vederea comercializării. Astfel, a fost confiscată cantitatea totală de 1.150 kilograme de ciuperci care a fost predată unui centru specializat în colectare. (Z.U.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

VIDEO | Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii

Ioana Oprean

Publicat

în

Accident rutier în Alba Iulia: O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini pe bl. Republicii Un accident rutier a avut loc miercuri seara, în jurul orei 19.30, pe bl. Republicii din Alba Iulia. O femeie a ajuns la spital după coliziunea dintre două mașini. Detașamentul de pompieri Alba Iulia a intervenit […]

Citește mai mult

Curier Județean

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C

Ioana Oprean

Publicat

în

Câlnic: Rețeaua electrică din centrul comunei va fi îngropată odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C Rețeaua electrică aeriană din zona centrală a comunei Câlnic urmează să fie înlocuită cu cabluri îngropate, odată cu modernizarea intersecției dintre DJ 106F și DJ 670C. Distribuție Energie Electrică România (DEER) – Sucursala Alba caută o […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un drum pietruit din Alba, cu probleme la fiecare ploaie, propus pentru modernizare

Ioana Oprean

Publicat

în

Un drum pietruit din Alba, cu probleme la fiecare ploaie, propus pentru modernizare Direcția Județeană de Mediu Alba a anunțat că autoritățile locale din comuna Cetatea de Baltă au depus solicitare de emitere a acordului de mediu pentru proiectul „Refacere drum de interes local – Drum comunal DC 32 – Tronsonul 1″.  Un drum pietruit, […]

Citește mai mult