Peste jumătate din contractele de muncă, în România, au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie
Peste 50% din contractele de muncă înregistrate după intrarea în vigoare a noilor reglementări fiscale au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie, arată datele cuprinse în Monitorul Social, un proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, dat publicităţii marţi, 27 martie.
Conform sursei citate, în februarie 2018, numărul total al contractelor de muncă înregistrate era cu 53.215 mai mic decât în noiembrie 2017, iar ecartul dintre salariile mici şi cele mari s-a atenuat nesemnificativ, scăzând cu puţin peste un punct procentual.
Astfel, dacă la sfârşitul lunii noiembrie 2017, valoarea brută mediană a contractelor de muncă (1.551 lei) era mai mare decât cea a salariului minim pe economie, trei luni mai târziu se situa la 1.799 lei, adică sub salariul minim.
Statistica arată că, înainte de intrarea în vigoare a noii legislaţii fiscale, existau 1.075.375 contracte de muncă (17% din total) sub salariul minim brut pe economie (contracte cu timp parţial), iar alte 1.951.359 contracte (30,8%) erau la nivelul salariului minim pe economie.
După intrarea în vigoare a noilor prevederi, erau înregistrate 1.424.523 astfel de contracte, adică 22,7% din total, iar 1.744.990 (respectiv 27,8% din total) erau egale cu salariul minim.
„Cu alte cuvinte, mai mult de jumătate din contractele de muncă înregistrate după intrarea în vigoare a noilor reglementări au valori mai mici sau egale cu salariul minim pe economie”, se arată în Monitorul Social.
Sursa datelor folosite în infografic o constituie contractele de muncă active, înregistrate în sistemul privind Registrul General de Evidenţă a Salariaţilor, în format electronic, la sfârşitul lunilor noiembrie 2017 şi februarie 2018, distribuite pe clase salariale.
sursa: agerpres
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere
Bărbat din Alba, reținut după ce a fost prins de două ori băut la volan, în Cluj-Napoca: Nu are permis de conducere Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din județul Alba, a ajuns în arestul poliției după ce a fost depistat de două ori, în decursul aceleiași zile, conducând sub influența alcoolului pe […]
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
