Actualitate

Peste 220.000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore. 26 de cetățeni străini nu au putut intra în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 220.000 de persoane au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 24 de ore. 26 de cetățeni străini nu au putut intra în România

Peste 227.000 de persoane, atât cetățeni români, cât și străini, cu peste 57.000 de mijloace de transport, au efectuat formalitățile de control, pe sensul de intrare și pe cel de ieșire, în cursul zilei de joi, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 116.549 de persoane, dintre care 11.842 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 0,9% faţă de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict) şi până joi, la ora 24,00, la nivel naţional, au intrat în România 1.567.293 de cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi ‘frontiera verde’ – poliţiştii de frontieră au constatat, joi, 70 de fapte ilegale (35 infracţiuni şi 35 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 11.905 lei.

Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 76.100 de lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 26 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 34 de cetăţeni români din diferite motive legale.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România

Ioana Oprean

Publicat

în

Programul „O CASĂ cu ROUNIT”: Voucher de 10.000 de euro pentru românii din diaspora care cumpără o locuință în România Românii din diaspora care cumpără o locuință în România pot beneficia de un voucher în valoare de 10.000 de euro, prin programul „O CASĂ cu ROUNIT”. Potrivit informațiilor publicate de AGERPRES, ROUNIT a încheiat un […]

Citește mai mult

Actualitate

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia

Ioana Oprean

Publicat

în

Prevenirea adicțiilor, introdusă oficial în programul de sănătate mintală pentru elevii din Alba: Când se va lua decizia Consilierii județeni vor vota joi, 19 noiembrie 2026, un proiect de hotărâre prin care este completat protocolul de cooperare dintre Consiliul Județean Alba, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia și Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba. Protocolul […]

Citește mai mult

Actualitate

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse

Ioana Oprean

Publicat

în

Flancul estic al NATO, inclusiv România, ar putea fi întărit cu trupe americane – surse Statele Unite ar putea reduce cu aproximativ 5.000 de militari prezența trupelor americane în Europa, mult sub nivelul de 25.000 de soldați de care se temeau inițial aliații europeni. Reconfigurarea dispozitivului militar american ar urma să afecteze în principal Germania, […]

Citește mai mult