Ştirea zilei

Peste 17.000 de lei din banii unei pensionare din Alba au ajuns în buzunarele unui poștaș: Cum a procedat bărbatul ca să rămână cu pensia femeii

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 17.000 de lei din banii unei pensionare din Alba au ajuns în buzunarele unui poștaș: Cum a procedat bărbatul ca să rămână cu pensia femeii

Un bărbat din Alba a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de doi ani şi 10 luni închisoare, cu suspendare, pentru delapidare, fals material în înscrisuri oficiale, fals intelectual și uz de fals.

Petrecerea Divorțaților

Sentința Judecătoriei Alba Iulia a fost pronunțată în data de 29 august, iar motivarea fost făcută publică pe portalul just.ro.

În actul de sesizare s-a reţinut, în esență, că în perioada august – septembrie 2021, în calitate de factor poștal în cadrul Companiei Naționale „Poșta Română” SA, inculpatul G.R. și-a însușit din gestiune suma de 17.240 lei, reprezentând pensii restante ale unei femei, a atestat în mod necorespunzător adevărului în evidențele poștale și pe mandatul de pensie categoria Q că a predat suma de 17.240 lei numitei, a completat seria și nr. cărții de identitate a numitei și a contrafăcut semnătura acesteia, cauzând persoanei vătămate Compania Naționale „Poșta Română” SA un prejudiciu în cuantum de 17.240 lei.

Conform fișei postului, inculpatul avea, printre altele, ca sarcini de serviciu “să achite la domiciliul titularilor, în localitățile din raza de distribuire a agenției mandatele de orice tip (poștă sau e-mandat), mandatele de pensii achitându-se conform graficului de achitare afișat la sediul agenției și respectarea instrucțiunilor poștale în vigoare”.

În data de 08.09.2021, la Oficiul Zonal a fost înregistrată sesizarea numitei prin care a reclamat neprimirea mandatului de pensie – categoria Q în valoare de 17.240 lei aferent lunii august 2021. După primirea sesizării s-au efectuat verificări în sistemul informatic, din care a rezultat faptul că pensia ar fi fost decontată și achitată destinatarului în cursul lunii august.

Conform Procesului-verbal încheiat în urma controlului efectuat s-a constatat faptul că în evidențele poștale mandatul pensie Q în valoare de 17.240 lei, este înregistrat ca achitat în data de 03.08.2021 de către agentul poștal G.R. din cadrul Agenției.

În data de 08.09.2021, dirigintele Oficiului Zonal s-a deplasat împreună cu oficiantul superior la domiciliul numitului pentru verificări și cercetări specifice în ce privește modul de achitare a drepturilor bănești. La discuțiile purtate cu reprezentanții Oficiului Zonal, inculpatul G.R. a susținut că a achitat drepturile bănești numitei, insă ulterior, reprezentanții Oficiului Zonal s-au deplasat la domiciliul numitei, unde inițial inculpatul a continuat să susțină cele declarate anterior, iar în momentul când i s-au prezentat documentele justificative aferente lunii august, în original, respectiv cupoanele de pensie a numitei, acesta a recunoscut că nu a achitat suma de 17.240 lei și că a semnat în locul destinatarei.

Banii i-au fost achitați femeii, iar inculpatului i-a încetat contractul individual de muncă, urmare a demisiei acestuia.

Sentința poate fi atacată cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Bărbatul care a intrat cu o armă și o grenadă de airsoft în sediul Poliției Alba Iulia, arestat preventiv pentru 30 de zile Bărbatul în vârstă de 43 de ani care a provocat un incident la sediul Poliției Municipiului Alba Iulia, după ce ar fi intrat cu o armă de tip airsoft și o grenadă […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe

Ioana Oprean

Publicat

în

Nicolae Furdui Iancu, 71 de ani: Glasul Țării Moților care a dus cântecul românesc mai departe Există voci care trec dincolo de scenă și devin parte din memoria afectivă a publicului. Pentru Nicolae Furdui Iancu, cântecul înseamnă legătura cu locurile natale, cu lumea satului transilvănean și cu o tradiție pe care a purtat-o, de-a lungul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Foto | Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel

Ioana Oprean

Publicat

în

Tânăr de 22 de ani, blocat în abrupt pe Colții Trascăului: Salvamontiștii din Alba l-au coborât în rapel Un tânăr de 22 de ani din Cluj-Napoca, plecat singur pe munte, a rămas blocat duminică după-amiază, 25 octombrie 2026, în abruptul Colților Trascăului. Acesta a cerut ajutor printr-un apel la 112, iar salvamontiștii din Rimetea au […]

Citește mai mult