Curier Județean

Peste 140 de brazi de Crăciun confiscați de polițiști în urma unor controale la Gârda de Sus, Cîmpeni și Aiud. Trei persoane au fost sancționate

Ioana Oprean

Publicat

în

Peste 140 de brazi de Crăciun au fost confiscaţi ieri, în urma unor controale în teren şi în trafic

Petrecerea Divorțaților

La data de 11 decembrie a.c., poliţiştii Postului de poliţie Arieşeni împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Gârda de Sus au efectuat un control, în teren, pentru verificarea modului în care este respectată legislaţia privind exploatarea, depozitarea, transportul şi comercializarea brazilor de Crăciun.

Astfel, la locuinţa unui bărbat de 42 de ani, din comuna Gârda de Sus au fost identificaţi 70 de brazi de Crăciun pentru care nu a putut prezenta documente legale de proveniență.

Toţi brazii au fost confiscaţi, iar faţă de bărbatul ce-i deţinea a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice.

Tot ieri, 11 decembrie, în jurul orelor 22.10, polițiștii Secției 9 Poliţie Rurală Cîmpeni, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier   pe DN 75, pe raza oraşului Cîmpeni, au oprit o autoutilitară ce transporta brazi de Crăciun.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că şoferul autoutilitarei nu avea documente legale pentru toţi brazii transportați.

Acesta a fost sancţionat contravenţional, în conformitate cu prevederile art. 19 din legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar poliţişti au luat măsura confiscării unui număr de 70 de brazi de Crăciun, transportați fără documente legale.

În aceeaşi zi, poliţiştii rutieri din Aiud, l-au depistat pe un tânăr de 28 de ani, din comuna Lupşa, în timp ce transporta, cu un autoturism, 5 brazi de Crăciun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport.

Şi în acest caz a fost aplicată o sancţiune contravenţională, conform  art. 19, din Legea 171/2010, iar brazii au fost confiscaţi şi predaţi în custodia unui ocol silvic, pentru valorificare.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale

Ioana Oprean

Publicat

în

DREPT LA REPLICĂ: Plata cazării și mesei pentru însoțitorii pacienților internați se face în condițiile legislației naționale În legătură cu articolul publicat în data de 13 noiembrie 2026 privind plata serviciilor hoteliere pentru mama unui copil internat, Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia formulează următoarele precizări, necesare pentru informarea corectă a publicului. Înțelegem îngrijorarea oricărui […]

Citește mai mult

Curier Județean

13 noiembrie 2026 | Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș

Bogdan Ilea

Publicat

în

Prețurile la carburanți în Alba Iulia: Cât costă benzina și motorina la cele mai cunoscute benzinării din oraș  Prețurile carburanților au înregistrat o scădere în ultima lună, potrivit datelor Peco Online. Vineri, 13 noiembrie 2026, un litru de benzină costă cel puțin 9,59 lei în marile orașe din România, în timp ce prețul motorinei pornește […]

Citește mai mult

Curier Județean

Video | Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune 

Ioana Oprean

Publicat

în

Spitalul Municipal Blaj: Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune  Un ecograf multimodal cu fuziune de prostată, primul din sistemul public de sănătate din România, a fost pus în funcțiune la Spitalul Municipal Blaj.  Noua aparatură permite realizarea unor proceduri de înaltă […]

Citește mai mult