Peste 1.000 de cugireni au petrecut în stradă la cumpăna dintre ani
La miezul nopţii, la cumpăna dintre ani, peste 1.000 de cugireni au trăit un altfel de Revelion. Fără să știe unii de alţii, chemaţi de obiceiul care se poartă de mai bine de 15 ani, au ieșit în stradă să-l întâmpine pe 2013, an de care își leagă multe speranţe majoritatea locuitorilor Cugirului.
Alături de sutele de participanţi care au ales să-și petreacă noaptea de Revelion la restaurantele din apropiere, oameni de toate vârstele s-au adunat cu sticle de vin și de şampanie în fața Catedralei Ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului” pentru a uita o clipă de grijile cotidiene, pentru a ciocni un pahar și pentru a-și ura tradiţionalul ”La mulţi ani”. Timp de mai bine de o jumătate de oră ei au asistat la spectacolul pirotehnic oferit de deţinătorii amatori de petarde și artificii.
Potrivit unor estimări numărul persoanelor care au petrecut la Revelionul organizat în localitate, de către unități comerciale sau pensiuni agroturistice din apropierea oraşului, s-a ridicat la circa 1.400 de participanți.
Constantin PREDESCU
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică
Care vor fi tarifele la gunoi în Alba Iulia de la 1 ianuarie 2027: Cât vor fi plăti cetățenii și firmele. Propuneri în consultare publică Primăria Municipiului Alba Iulia a anunțat deschiderea procedurii de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre nr. 497/2026. Documentul propune ca primarul Gabrie Pleșa, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Asociației […]
Foto | Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”
Credința și valorile militare, unite la Alba Iulia: Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul”, locul I la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile” Elevi din cele cinci colegii naționale militare din România s-au întâlnit, la Alba Iulia, la prima ediție a Concursului „Biblia – Cuvânt viu pentru toate generațiile”, un eveniment […]
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut
Accident la Câmpeni: Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a acroșat mașina condusă de o tânără din Gârda de Sus și a plecat de la locul faptei. A fost găsit de polițiști și reținut Un accident rutier a avut loc joi seara, la Câmpeni. Un șofer din Bistra, cu alcool la bord, a […]
