Pescuitul prin greblare cu ancoră i-a adus unui bărbat din Ocna Mureș un dosar penal
Poliţiştii din Ocna Mureş împreună cu poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Ocna Mureş au organizat Marți, 26 februarie o acţiune de prevenire şi combatere a braconajului piscicol din albia Râului Mureş.
Potrivit IPJ Alba, cu ocazia acestei acţiuni a fost depistat S.L., de 27 de ani, din Ocna Mureş, care pescuia prin greblare cu ancora.
Faţă de acesta au fost întocmite actele premergătoare cercetării sub aspectul comiterii infracțiunii de „pescuit cu unelte înţepătoare, prin greblare”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 64, lit. l din OUG 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.
Tot în cadrul acţiunii au fost depistaţii doi bărbaţi din Ocna Mureş, care pescuiau fără a deţine permis de pescuit.
Cei doi au fost sancţionaţi contravenţional iar uneltele folosite pentru pescuit
au fost confiscate.
foto arhivă
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii”
Industria românească de apărare, paralizată de lipsa comenzilor: „Zece luni dezastruoase pentru 99% dintre companii” Industria națională de apărare a traversat zece luni fără comenzi și fără perspective concrete pentru aproape toate companiile din sector, în pofida fondurilor consistente alocate pentru apărare. Avertismentul vine de la Răzvan Pîrcălăbescu, directorul general al Romarm, care a criticat […]
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul
Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mai mici de 50 de euro sau decât valoarea medie a facturilor din ultimul an. Ce prevede proiectul Românii care înregistrează datorii cu o valoare redusă la plata facturilor pentru curent, gaz, apă, încălzire, telefonie sau internet ar putea scăpa de […]
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși”
Pensiile din 2027, majorare doar pe hârtie? Pensionarii ar putea primi mai mulți bani, dar sărăcesc în continuare / Expert: „Deși vor fi mai mulți, leii vor fi mai puțin valoroși” Pensiile ar putea crește în 2027, însă majorarea riscă să nu aducă un beneficiu real pentru milioane de pensionari. Inflația ar putea anula o […]
