Politică Administrație

Persoanele care s-au pensionat anticipat între anii 2011- 2016 pot cere recalcularea pensiei. Camera Deputaților a adoptat proiectul care modifică legea pensiilor

Ioana Oprean

Publicat

în

Deputații au aprobat, marți, un proiect care modifică legea pensilor. Astfel, persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parţială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011- 16 iulie 2016 urmează să beneficieze de recalcularea pensiei.

Proiectul de lege pentru completarea articolului 65 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a fost aprobat cu unanimitate de voturi – 272 „pentru”.

Potrivit proiectului, persoanele ale căror drepturi de pensie anticipată parțială s-au deschis în perioada 1 ianuarie 2011 — 16 iulie 2016 beneficiază de recalculare prin aplicarea prevederilor următoare: cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limita de vârstă care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lună de anticipare, până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limită de vârstă.

Această recalculare se va face la cererea persoanelor interesate, iar drepturile de pensie recalculate se cuvin și se plătesc începând cu luna următoare înregistrării acesteia, la casa teritorială de pensii în evidențele căreia se află dosarul de pensie al solicitantului.

Modificările se aplică persoanelor care până în luna depunerii cererii, inclusiv, nu au îndeplinit condițiile pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă.

Inițiativa dorește astfel eliminarea aplicării unui tratament diferențiat beneficiarilor de pensii anticipate parțiale și evitarea încălcării principiului egalității de tratament între aceștia.

Potrivit expunerii de motive a proiectului de lege, la 14 iulie 2016, a fost publicată în Monitorul Oficial Legea 142/2016 pentru modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice cu modificările și completările ulterioare care modifică modul de calcul al cuantumului pensiei anticipate parțiale, prin eliminarea procentului de 0,75% aplicat cuantumului pensiei pentru fiecare lună de anticipare până la îndeplinirea condițiilor pentru obținerea pensiei pentru limita de vârstă.

De la data intrării în vigoare a noii reglementări, cuantumul pensiei anticipate parțiale se stabilește din cuantumul pensiei pentru limită de vârstă, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat și cu numărul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare.

Întrucât prevederile noii reglementări nu pot retroactiva, de legea mai favorabilă au beneficiat până acum numai persoanele care au solicitat pensie anticipată parțială după data intrării în vigoare a Legii 142/2016, respectiv de 14 iulie 2016, creându-se astfel o situație discriminatorie pentru persoanele pensionate până la această dată, acestora neaplicându-se noul act normativ, susțin inițiatorii.

Propunerea legislativă, inițiată de deputatul PSD Adrian Solomon, alături de un grup de social-democrați, a fost susținută în plen de toate grupurile parlamentare.

Camera Deputaților este decizională în acest caz.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou consilier local USR la Cugir: Judecătoria Alba Iulia a validat mandatul lui Ioan Radu Miclea, în locul demisionarului Mihai Rus Judecătoria Alba Iulia a validat, pe 29 octombrie 2026, mandatul de consilier local al lui Ioan Radu Miclea în Consiliul Local al orașului Cugir. Acesta îl înlocuiește pe Mihai Rus, care și-a dat […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Foto | Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii”

Ioana Oprean

Publicat

în

Investiții de peste 46 de milioane de lei în infrastructura de apă din Apuseni: „Servicii de cea mai înaltă calitate și o siguranță sporită pentru toți cetățenii” În această săptămână, la Câmpeni, au fost realizate lucrări complexe de modernizare a rezervorului de înmagazinare a apei potabile din zona Muncel. Au fost montate 4 vane noi, […]

Citește mai mult

Politică Administrație

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică

Ioana Oprean

Publicat

în

Un nou pas pentru un Blaj mai verde: Proiectul de amenajare a malurilor râului Târnava Mare, în consultare publică Unitatea Administrativ Teritorială – Municipiul Blaj, cu sediul în Blaj, 515.400, Piața 1848, nr.16, anunță publicul interesat de aprobarea proiectului de hotărâre de consiliu local privind procedura de aprobare a PUZ (Plan Urbanistic de Zonă) “DEZVOLTAREA […]

Citește mai mult