Actualitate

Persoanele care folosesc telefonul mobil în timp ce traversează strada vor putea fi sancționațe cu amendă de peste 400 de lei. Proiect de lege propus de MAI

Ioana Oprean

Publicat

în

Persoanele care folosesc telefonul mobil în timp ce traversează strada vor putea fi sancționațe cu amendă de peste 400 de lei. Proiect de lege propus de MAI

Persoanele care obișnuiesc să folosească telefonul mobil în timp ce traversează strada sau cei care ascultă muzică la căști, la un nivel ridicat, astfel nefiind atenți la ce se petrece în jurul lor, vor risca sancționarea cu o amendă de peste 400 de lei, potrivit unui proiect de hotărâre pus în dezbatere la Ministerul Afacerilor Interne.

Petrecerea Divorțaților

Deoarece s-a constatat că, de multe ori, pietonii sunt accidentați de mașini pentru că nu sunt atenți la traversarea străzii, autoritățile propun, prin intermediul proiectului de hotărâre de la MAI, sancționarea acestora.

Potrivit proiectului, pietonilor li se va interzice “să efectueze activități de natură a le distrage atenția atunci când se angajează în traversarea drumului public”. În caz contrar, vor fi amendați.

În nota de fundamentare a proiectului este dată ca exemplu utilizarea telefonului mobil, “fie că se vorbește sau se scriu mesaje (distragere mentală), se ascultă muzică (distragere auditivă) sau se accesează diverse aplicații de ghidare precum hărți (distragere vizuală)”.

După cum scrie în proiect, nerespectarea, de către pietoni, a acestei noi obligații le-ar putea aduce acestora amenzi cuprinse între 290 și 435 de lei. De fapt, această nouă interdicție pentru pietoni se va alătura celor existente deja în legislația privind circulația rutieră, și anume:

  • să se angajeze în traversarea drumului public atunci când se apropie un autovehicul cu regim de circulație prioritară care are în funcțiune semnalele speciale de avertizare luminoase și sonore;
  • să traverseze partea carosabilă prin față sau prin spatele vehiculului oprit în stațiile mijloacelor de transport public de persoane, cu excepția cazurilor în care există treceri pentru pietoni, semnalizate corespunzător;
  • să prelungească timpul de traversare a drumului public, să se oprească ori să se întoarcă pe trecerile pentru pietoni care nu sunt prevăzute cu semafoare;
  • să traverseze drumul public prin alte locuri decât cele permise;
  • să ocupe partea carosabilă în scopul împiedicării circulației;
  • să traverseze calea ferată atunci când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori când semnalul luminos sau acustic interzice trecerea;
  • să circule pe pistele pentru biciclete, amenajate și semnalizate corespunzător.

Pe lângă propunerea de a sancționa pietonii neatenți, prin acest proiect este vizată și introducerea unor clarificări legate de recoltarea probelor biologice pentru determinarea alcoolemiei, în raport cu prevederile Codului Penal, și a posibilității solicitării istoricului tuturor sancțiunilor aplicate la regimul circulației pe drumurile publice.

În plus, prin acest proiect se vor operaționaliza regulile privind circulația trotinetelor electrice, cuprinse în OUG 13/2020, ce au apărut cu peste un an în urmă, dar care nu puteau fi aplicate în prezent, deoarece legislația nu este completă.

Atenție! Proiectul de HG nu se aplică acum. Acesta trebuie adoptat de Guvern și publicat în Monitorul Oficial pentru a intra în vigoare.

Sursa: avocatnet.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări

Ioana Oprean

Publicat

în

CFR Călători modifică perioada de cumpărare a biletelor în avans pentru luna decembrie 2026. De când se pot face rezervări CFR Călători a anunțat că perioada standard de cumpărare a biletelor în avans va fi redusă temporar, în contextul pregătirii noului Plan de Mers al Trenurilor 2026/2027. Programul va intra în vigoare pe data de […]

Citește mai mult

Actualitate

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Avertismentul transmis de un cunoscut economist după publicarea inflației din octombrie 2026: „Într-o singură lună, prețurile au crescut cu 0,82%, de două ori mai mult decât în SUA” Economistul Radu Georgescu avertizează asupra evoluției economiei României, invocând creșterea inflației, ieșirile de capital, scăderea rezervelor valutare și dificultățile din sectorul imobiliar. Acesta a criticat lipsa de […]

Citește mai mult

Actualitate

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale

Bogdan Ilea

Publicat

în

Câți bani au intrat în „pușculițele” partidelor din România în noiembrie 2026: Date oficiale Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a dat publicităţii, astăzi, situaţia privind subvenţiile acordate partidelor politice de la bugetul de stat în luna noiembrie 2026. În total, în luna septembrie 2026, partidele politice au primit de la bugetul de stat subvenții în valoare […]

Citește mai mult