Ştirea zilei

Percheziţii DNA în Alba Iulia. Sunt vizate infracțiuni de corupție comise după 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Alba efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție şi asimilate celor de corupție, comise în perioada 2011-2012.
perchezitii droguri
În cursul zilei de 3 iunie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, se desfăşoară percheziții domiciliare în 7 locații reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice, situate în municipiile Sibiu, Braşov, Alba Iulia, Piatra Neamţ şi Bucureşti.

Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii vizează contracte de renovare a şcolilor, finanţate prin intermediul Băncii Europeane de Investiţii. Sursele menţionate susţin că se fac verificări în cazul unor oameni de afaceri, câştigători ai licitaţiilor, şi coordonatorii de proiecte de la nivel judeţean şi regional.

Petrecerea Divorțaților

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, se arată în comunicatul DNA.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista

Ioana Oprean

Publicat

în

Comasarea voluntară a localităților cu cel mult 1.500 de locuitori, prevăzută în programul de guvernare al Cabinetului Niculescu: Peste 20 de comune din Alba vizate de măsură. Lista Reorganizarea administrației publice, atât la nivel central, cât și local, se numără printre măsurile incluse în programul de guvernare pentru perioada 2026–2028, propus de premierul desemnat Luca […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale

Ioana Oprean

Publicat

în

A revenit din Brașov să ridice o casă nouă unei familii nevoiașe din Apuseni, dar a descoperit o altă dramă! Vasile vrea să-i redea demnitatea lui Gheorghe, un bărbat marginalizat pentru că trăiește împreună cu animalele sale A pornit să construiască o casă pentru Ioana și Ioan Gabor, din Izvorul Ampoiului, Zlatna, însă pe drumul […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Video | Transapuseana, îmbrăcată în straie de toamnă, i-a fermecat pe turiști. Au rămas impresionați de priveliști și culori: „Este extraordinar. E tot ce ne putem dori” Transapuseana oferă unele dintre cele mai captivante și impresionante priveliști din România pentru cei care străbat cei 78 de kilometri prin Munții Apuseni. Drumul, care trece prin comunitățile […]

Citește mai mult