Pensiile cresc cu 10%, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei. Nicolae Ciucă prezintă rezultatul negocierilor
Pensiile cresc cu 10%, salariul minim va ajunge la 2.550 de lei. Nicolae Ciucă prezintă rezultatul negocierilor
Nicolae Ciucă, a anunțat, în cursul zilei de vineri, că PNL și PSD au convenit o serie de creșteri de pensii și alocații pentru copii de la 1 ianuarie 2022, dar și creșterea salariului minim pe economie.
„Au fost stabilite următoarele elemente: va creşte pensia minimă de la 800 la 1.000 de lei, vor fi indexate pensiile cu 10%. Pentru cei care au un cuantum între 1.000 de lei şi 1.600 de lei se va da o indemnizaţie de 1.200 de lei la începutul anului viitor doar pentru anul viitor. Cei care au pensie mai mare de 4.000 de lei nu vor mai fi scutiţi de plata CASS. De asemenea, se va acorda cea de a 13-a indemnizaţie pentru persoanele cu handicap. Pentru copiii între o zi şi doi ani se va asigura plata a 600 de lei lunar, iar alocaţia va creşte la 243 de lei. De asemenea, salariul minim va creşte la 2.550 de lei. Am convenit împreună cu celelalte partide ca acesta să poată fi acordat pe 24 de luni”, a spus Ciucă, la Palatul Parlamentului.
Ciucă a declarat că impactul acestor măsuri va fi de aproximativ 13,6 miliarde de lei.
„Impactul total este de aproximativ 13,6 miliarde (n.r. lei) şi urmează ca prin măsurile care vor fi asigurate în tot ceea ce înseamnă colectarea taxelor şi partea de dublare a redevenţelor să se găsească soluţii, plus celelalte măsuri fiscale şi nu numai”, a spus Ciucă.
El a precizat că taxele nu vor fi majorate.
„Fără taxă de lux. Nu vor fi crescute taxele. Vom rămâne pe cotă unică şi de asemenea s-a asigurat de toată lumea că vom aloca 7% pentru investiţii”, a mai spus Ciucă.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!”
Ministrul Dezvoltării le cere primarilor să susțină comasarea voluntară a localităților: „Au şansa de a se dezvolta mai repede şi mai bine!” Ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, susține că reforma administrativă trebuie realizată prin consultare și dialog cu reprezentanții comunităților locale. În acest context, oficialul s-a întâlnit sâmbătă, la Botoșani, cu mai mulți primari, prefecți și […]
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști
Ce ne spun, de fapt, cifrele ștampilate pe ouă: Diferența dintre un produs ecologic, unul „de țară” și unul provenit din fermele cu găini crescute în cuști La prima vedere, par simple șiruri de cifre și litere, imprimate discret pe coaja ouălor. Puțini consumatori știu însă că acest cod oferă informații importante despre modul în […]
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră”
România câştigă definitiv în dosarul Roşia Montană. Premierul Luca Niculescu: „Este o victorie importantă pentru țara noastră” România a obţinut victoria finală în litigiul internaţional privind proiectul minier de la Roşia Montană, după ce Comitetul ad-hoc a respins integral ultima acţiune în anulare formulată de Gabriel Resources. Astfel, pretenţiile de despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde […]
