Pensii speciale pentru primari: Proiectul pentru abrogarea acestora a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor
Pensii speciale pentru primari: Proiectul pentru abrogarea acestora a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor
În cursul zilei de marți, 7 decembrie, proiectul de lege de abrogare a pensiilor speciale pentru aleşii locali a fost adoptat tacit de Camera Deputaţilor, fiind depăşit termenul de dezbatere şi vot.
Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Daniel Suciu a anunţat, în şedinţa de plen de marţi, că proiectul USR a fost adoptat tacit şi, ca urmare, va fi transmis pentru dezbatere la Senat, care este for decizional.
Propunerea legislativă prevede abrogarea articolului 210 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, iar termenul limită de dezbatere şi vot a fost îndeplinit în 19 noiembrie. Pentru a putea să fie îndeplinită procedura de adoptare tacită şi a ajunge în dezbaterea Senatului, proiectul trebuia citit în plen.
Guvernul Dăncilă a emis o ordonanţă privind Codul administrativ, stabilind că foştii primari, foştii viceprimari, foştii preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii judeţene vor primi pensii speciale. Această prevedere a fost însă prorogată până în prezent, iar de la 1 ianuarie ar urma să fie pusă în aplicare.
Luni, preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că în şedinţa coaliţiei de guvernare s-a discutat despre pensiile speciale pentru aleşii locali, susţinând că soluţia cea mai bună este amânarea acestora pentru un an.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Foto | 9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026
9 salvatori din Alba, în misiuni-limită în Peșterile Moanei și Lesiana, la Exercițiul Național Salvaspeo 2026 În data de 10 octombrie 2026, 9 salvatori din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba au participat la Exercițiul Național Salvaspeo, organizat în zona Șuncuiuș, județul Bihor, în Peștera Moanei și Peștera Lesiana, la finalul Școlii Naționale Salvaspeo 2026. […]
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern”
Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu: ,,A spus că nu are deschiderea acum să voteze un guvern” Partidul AUR nu a fost inclus în negocierile pentru formarea viitorului guvern de către premierul desemnat Luca Niculescu. Acesta a explicat că acest partid nu și-a […]
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv
„Firicel” din Las Firebinți a fost reținut de polițiști: Actorul a provocat un accident în timp ce conducea cu permisul suspendat. Testul cu aparatul Drug-Test a ieșit pozitiv Actorul Toma Cuzin, cunoscut pentru rolul său din serialul „Las Fierbinți”, a fost reținut de polițiști după ce a fost implicat într-un accident rutier în Teleorman. În […]
