Pedeapsă definitivă mai blândă primită de un instructor auto din Baia de Arieş judecat pentru trafic de influenţă
Sentinţă definitivă mai blândă în dosarul în care un instructor auto din Baia de Arieş a fost judecat pentru trafic de influenţă.
Curtea de Apel Alba Iulia a pronunțat sentința definitivă într-un dosar cu obiect ”traficul de influență” în care a fost judecat un instructor auto din Baia de Arieș. Instanța a decis în data de 19 septembrie 2018 reducerea pedepsei aplicate inculpatului V. Valer la 1 an și 4 luni de închisoare, cu suspendare.
La instanța de fond, Tribunalul Alba, acesta a primit 2 ani de închisoare, cu suspendare. ”Admite apelurile formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba şi inculpatul V. V. împotriva sentinţei penale nr. 5 din 22.01.2018 pronunţată în dosarul nr. 4653/107/2017 de Tribunalul Alba, pe care o desfiinţează în parte sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului şi, procedând la judecarea cauzei în aceste limite: Reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art.75 alin.2 lit.b C.pen. şi reduce pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de trafic de influenţă la 1 an şi 4 luni închisoare. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate, în măsura în care nu contravin prezentei decizii”, se precizează în minuta hotărârii definitive.
Instructorul auto a fost denunţat de un cursant al acestuia, care a promovat examenul de conducere pentru categoria C. Instructorul i-a cerut acestuia, în două rânduri, o sumă de bani pe motiv că trebuie să plătească o masă de protocol pentru poliţiştii care îi testează pe viitorii şoferi. Faptele au avut loc în ianuarie 2017, când a și fost organizat un flagrant de către anchetatori.
”Audiat în cursul judecăţii, martorul denunţător a arătat în esenţă că a făcut şcoala de şoferi cu inculpatul, că a promovat examenul pentru categoria C având convingerea că a ştiut la examen, însă la data de 16.01.2017 inculpatul i-a pretins acestuia suma de 150 de lei pe care urma să i-o dea examinatorului, spunându-i denunţătorului că a fost ajutat pentru a lua acest examen, iar denunţătorul i-a dat această sumă inculpatului, deşi a fost deranjat de această cerere câtă vreme nu i s-a făcut o astfel de propunere înainte de examen.
Ulterior, la data de 19.01.2017, inculpatul i-a promis aceluiaşi martor denunţător aceeaşi sumă de bani, pentru a o remite apoi examinatorului de la următorul examen pentru categoria E, pentru ca acesta să-l promoveze pe denunţător la examen, lăsându-l pe denunţător să creadă că are influenţă asupra examinatorului”, se mai afirmă în motivarea Tribunalului Alba.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată
Dosar de viol în comunitatea romilor din Sebeș: O minoră a născut la 13 ani, iar partenerul ei major a fost trimis în judecată Un bărbat din Sebeș, care avea 18 ani când a început o relație cu o minoră de 13 ani, va fi judecat pentru viol săvârșit asupra unui minor, în formă continuată. […]
Video | Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți”
Râmeț și Ponor, două comune din Alba care ar putea face pasul spre comasare voluntară. Primarul Vasile Raica: ,,Eu zic că ar fi benefic pentru ambele părți” Guvernul dorește comasarea a aproape 430 de comune din România care au cel mult 1.500 de locuitori. Reforma administrativ-teritorială ar urma să fie realizată în cel puțin două […]
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane”
Cosmin Matieș, antreprenor HoReCa: „La Alba Iulia, turismul bate pasul pe loc, dar firmele de casă încasează fenomenal de bine. Craiova atrage turiști, noi tăiem panglici și depunem coroane” Cosmin Matieș, cunoscut antreprenor local din domeniul HoReCa, lansează critici dure la adresa administrației locale din Alba Iulia, acuzând lipsa unei strategii coerente de dezvoltare turistică […]