Patru medici stomatologi trimiși în judecată, de către DNA, într-un dosar de trafic de influență, dare și luare de mită
Patru medici stomatologi trimiși în judecată, de către DNA, într-un dosar de trafic de influență, dare și luare de mită
Direcția Națională Anticorupție a trimis în judecată patru medici stomatologic din Galați și Arad, într-un dosar de trafic de influență, luare și dare de mită.
Este vorba despre patru femei, unele angajate ale Facultății de Medicină și Farmacie de la Universitatea Dunărea de Jos din Galați. Trei medici au fost trimiși în judecată sub control judiciar pe cauțiune, iar al patrulea va fi judecat în stare de libertate.
Potrivit DNA „în perioada 10 septembrie -14 noiembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella, în calitățile de coordonator de program de rezidențiat și președinte al comisiei de examen ar fi pretins, în mod direct, câte 2.000 euro (sau echivalentul în lei) de la trei medici rezidenți, candidați la examenul de medic specialist în disciplina parodontologie, susținând că, prin influența avută asupra celorlalte două membre ale comisiei de examen, le va determina să faciliteze promovarea, în mod fraudulos, a respectivului examen și implicit obținerea titlului de medic specialist parodontolog de către cei trei rezidenți. Între cei trei medici rezidenți s-a aflat și inculpata Zalimov Antoanela Andreea de la care Șincar Dorina Cerasella ar fi primit suma de 10.000 lei pretinsă în legătură cu cele menționate anterior.”
De asemenea, procurorii au aflat că „în zilele de 13-15 noiembrie 2021, președinta comisiei de examen Șincar Dorina Cerasella i-ar fi furnizat, în avans și în mod direct, candidatei Antoanelei Andreea Zalimov, subiectele la ambele probe (clinică și practică) și rezolvarea/realizarea lor, deși acestea erau informații nedestinate publicității. Ulterior, la data de 16 noiembrie 2021, candidata Zalimov Antoanela Andreea a susținut și promovat atât proba clinică (având de rezolvat chiar unul dintre cele două cazuri clinice ce îi fuseseră anterior furnizate), cât și proba practică (având de rezolvat întocmai manopera medicală ce îi fusese anterior divulgată).”
DNA a stabilit cine a mai contribuit la realizarea faptelor.
„În acțiunile sale de pretindere, primire și oferire de informații nedestinate publicității, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi fost sprijinită de inculpata Grecu Gina Păunița, în calitate de secretar al comisiei de examen.În același context, în perioada 02-04 decembrie 2021, inculpata Șincar Dorina Cerasella ar fi acceptat promisiunea și ulterior ar fi primit, prin intermediar, produse alimentare, drept recompensă de la inculpatul Miuţă Caius Călin, care promovase examenul respectiv”, precizează DNA.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Galați. Instanței de judecată i s-a solicitat și anularea certificatului de medic specialist în parodontologie, obţinut de inculpată în modalitatea prezentată mai sus.
Sursa: stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie
86 de ani de la cutremurul din 10 noiembrie 1940: Cutremurul devastator a avut 7,7 grade pe scara Richter, iar replicile au continuat până în luna decembrie În urmă cu 86 de ani, la 10 noiembrie 1940, sudul şi centrul Moldovei, dar şi nord-estul Munteniei erau zguduite de un puternic cutremur, cel mai puternic, ca […]
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar
Cu cât cresc pensiile de la 1 ianuarie 2027? Ce majorări ar putea primi pensionarii, în funcție de venitul lunar Pensionarii din România ar putea primi pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2027, după doi ani în care valoarea punctului de referință a fost înghețată. Potrivit calculelor bazate pe formula de indexare prevăzută de […]
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege
Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR): Guvernul taie 121,5 milioane de lei din Educație, în timp ce finanțarea rămâne mult sub nivelul prevăzut de lege Studenții acuză subfinanțarea cronică a sistemului de învățământ și cer respectarea prevederii legale care stabilește alocarea a minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat pentru educație. Organizația solicită […]

