Actualitate

Patrimoniul mondial UNESCO ar putea să includă și cartofii prăjiți belgieni ”Cultura cartofilor prăjiţi are rădăcini în noi toţi”

Ioana Oprean

Publicat

în

Cartofii prăjiţi ar putea fi consideraţi un element de patrimoniu cultural care să merite protejat? Proprietarii chioşcurilor care vând cartofi prăjiţi din Belgia au înaintat o cerere către autorităţile flamande prin care solicită UNESCO înscrierea preparatului lor culinar în patrimoniul umanităţii.

Petrecerea Divorțaților

În 2014, regiunea flamandă, unde se vorbeşte olandeză, a inclus cartofii prăjiţi în patrimoniul său cultural şi imaterial.

Belgia poate înainta UNESCO câte o propunere la fiecare doi ani, fiecare regiune făcând pe rând sugestii, potrivit relatărilor din presă. Anul viitor, va fi rândul Flandrei.

Cultura belgiană a berii a fost inclusă de UNESCO pe lista patrimoniului umanităţii în 2016 – iar cartofii prăjiţi ar trebui să-i urmeze exemplul, a spus Bernard Lefevre, preşedintele unei uniuni care reprezintă proprietarii standurilor de cartofi prăjiţi (Unafri).

”Cultura cartofilor prăjiţi are rădăcini în noi toţi. Este o obişnuinţă, asemenea valorilor fixe din vieţile noastre. Şi probabil tocmai datorită acestui lucru trebuie să continuăm a o proteja”, a declarat acesta pentru agenţia de presă Belga.

sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat

Bogdan Ilea

Publicat

în

România se află printre țările din UE care reciclează cel mai puțin deșeurile textile. Date Eurostat Potrivit celor mai recente date disponibile pentru România, țara noastră se numără printre țările Uniunii Europene cu cele mai mici rate de reciclare a deșeurilor textile, cu numai 23%. La nivelul UE, în 2024 au fost generate 2,3 milioane […]

Citește mai mult

Actualitate

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele

Ioana Oprean

Publicat

în

Transalpina – DN 67C, ÎNCHISĂ circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului: Șoferii, avertizați să respecte indicatoarele Transalpina – DN 67C este închisă circulației rutiere, între Rânca și Obârșia Lotrului, iar șoferii au fost avertizați să respecte indicatoarele rutiere. O nouă intervenție a salvatorilor montani, după ce trei turiști din județul Dâmbovița au rămas blocați […]

Citește mai mult

Actualitate

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat

Dan HENEGAR

Publicat

în

La Spitalul Județean din Alba Iulia, taxă de însoțitor pentru mama unui copil de 3 ani internat cu insuficiență respiratorie, deși nu i s-a oferit nici măcar un pat! Un caz care ridică semne de întrebare cu privire la modul în care sunt aplicate taxele pentru însoțitorii pacienților minori a fost semnalat redacției Ziarului „Unirea” […]

Citește mai mult