Paștele ORTODOX 2022: Programul slujbelor religioase de Paște la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cum vor fi distribuite Sfintele Paști
Paștele ORTODOX 2022: Programul slujbelor religioase de Paște la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Cum vor fi distribuite Sfintele Paști
În Sâmbăta Mare (23 aprilie) și în Duminica Sfintelor Paști (24 aprilie), la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, credincioșii dreptslăvitori vor primi pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, în cadrul a trei intervale distincte de timp.
Citește și: Mesaje de Paste fericit 2022. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
Pâinea binecuvântată, numită „paști”, va fi distribuită credincioșilor albaiulieni la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, încă din Sfânta și Marea Sâmbătă. Dacă împărțirea „paștilor” din precedenții doi ani a fost condiționată de respectarea strictă a normelor de protecție sanitară în contextul pandemiei de coronavirus, distribuirea din acest an se va desfășura după un program similar celui din anul 2019.
„Paștile” vor fi împărțite în pahare de plastic cu capac, sub turnul clopotniță din incinta complexului Catedralei arhiepiscopale, după următorul program:
• în Sâmbăta Mare (23 aprilie 2022)
– între orele 12.00-18.00;
• în Duminica Sfintelor Paşti (24 aprilie 2022)
– între orele 03.00-03.30, după Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului;
– între orele 10:00-12:00, înainte de slujba Vecerniei Sfintelor Paşti (a Doua Înviere).
Pâinea binecuvântată, numită în popor „paști”, se consumă numai pe nemâncate, în întreaga Săptămână Luminată, după Sfânta Liturghie.
PROGRAM liturgic Catedrala Încoronării Alba Iulia – PAȘTE 2022,
Sâmbătă, 23 aprilie – Sfânta și Marea Sâmbătă – Pogorârea la iad a Domnului
ora 7.00-7.45 – Ceasurile III, VI, IX şi Obedniţa
ora 7.45-10.20 – Vecernia cu Dumnezeiasca Liturghie a Sf. Vasile cel Mare
ora 23.30-23.45 – Canonul Sâmbetei celei Mari
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Curier Județean
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani
Cât va costa parcarea în noul Parking Arnsberg din Alba Iulia: Tarifele aprobate, prețul pe oră și abonamentele pentru riverani Șoferii care vor să parcheze în noua parcare supraetajată Arnsberg din Alba Iulia trebuie să țină cont de două categorii de tarife: cele pentru staționarea de scurtă durată și cele pentru locurile rezervate riveranilor. Regulamentul […]
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia
Cu schimbul la volanul unui Mitsubishi furat, fără permis și cu „alcool la bord”: Ce pedepse au primit doi bărbați la Judecătoria Alba Iulia Judecătoria Alba Iulia a pronunțat, marți, 20 octombrie 2026, sentința într-un dosar în care doi inculpați au fost judecați pentru că au condus, pe rând, un autoturism Mitsubishi, deși nu aveau […]
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative
23 octombrie – 4 noiembrie 2026 | Strada Emil Racoviță din Alba Iulia: Circulație închisă temporar spre strada Hațeg. Rute alternative Primăria Municipiului Alba Iulia informează cetățenii că, în perioada 23.10- 04.11.2026, circulația rutieră va fi închisă temporar în zona străzii Emil Racoviță spre strada Hațeg în cartierul Bărăbanț, în vederea executării lucrărilor de extindere […]

