Actualitate

Partida Romilor „Pro Europa” Alba îi va retrage sprijinul politic consilierului local Constantin Vitan din CL Jidvei

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Ieri, 2 noiembrie 2011, Consiliul Director al Sucursalei Alba a Partidei Romilor „Pro Europa” Alba a fost convocat de urgenţă de către preşedintele Ilie Petru, pentru a analiza o situaţie pe care conducerea organizaţiei judeţene a partidului o consideră extrem de gravă, la finalul şedinţei lăsându-se cu „tăieri de capete”. Şedinţa a decurs furtunos, cu ridicări de ton şi gesticulări din mâini, iar la un moment dat, preşedintele PRPE Alba, Ilie Petru, a dat chiar cu pumnul în masă, impunându-se autoritar. Totul a pornit de la proiectul „Acces pe piaţa muncii – o şansă pentru tine”, implementat de Partida Romilor „Pro Europa” Alba, al cărui manager este Iulian Paraschiv. Coordonatorul de proiect este Ilie Petru – preşedintele Partidei Romilor „Pro Europa”, având-o ca asistent de proiect pe Lidia Ursu. Prin acest proiect, s-au făcut cursuri pentru frizeri la Roşia Montană, unde 24 de tineri au absolvit cursul de frizer şi au primit diploma în 28 octombrie, la Cugir – 25 de cursanţi, la Sebeş – 22 de cursanţi şi la Alba Iulia – 28 de cursanţi.
Pe zona Târnave, la Sânmiclăuş, comuna Şona, sunt 56 de cursanţi, iar la Bălcaciu, 112 cursanţi. Deşi pentru recrutarea tinerilor şi întocmirea dosarelor, cu tot ceea ce presupune aceasta (acte, cheltuieli etc.) s-au implicat liderii Sucursalei Alba şi ai filialelor locale ale PRPE, preşedintele zonei Târnave, Constantin Vitan, împreună cu fiul său, Constantin Vitan Jr., au fost acuzaţi că, doar cu acordul managerului de proiect Iulian Paraschiv, ar fi dus dosarele cursanţilor din Bălcaciu şi Şona la Târgu Mureş, împreună cu preşedintele Partidei Romilor Târgu Mureş, Petru Zelariu şi cu fiul acestuia, fără însă să ceară aprobarea preşedintelui Sucursalei Alba a Partidei Romilor „Pro Europa”, Ilie Petru, care este practic coordonatorul proiectului. Preşedintele PRPE Alba a spus că există şi martori pentru cele întâmplate.
Liderul PRPE Alba, Ilie Petru, a discutat cu preşedintele Partidei Romilor, deputatul Nicolae Păun, care a dispus celor de la Târgu Mureş ca dosarele să fie trimise urgent la Partida Romilor Alba, iar împotriva celor vinovaţi să fie luate măsuri. După o săptămână de insistenţe, dosarele cursanţilor din zona Târnavei Mici au ajuns prin curier la sediul PRPE Alba. În aceste condiţii, Constantin Vitan a fost destituit din funcţia de preşedinte pe zona Târnava Mică, iar fiul său, Constantin Jr. (Costel), a fost demis din funcţia de preşedinte de tineret, urmând să se transmită Primăriei Jidvei şi o adresă prin care PRPE Alba va cere blocarea angajării lui Costel Vitan ca expert. De asemenea, în ciuda propunerilor unor colegi din Consiliul Director al PRPE, preşedintele Ilie Petru a insistat pentru începerea demersurilor de retragere a sprijinului politic consilierului local Constantin Vitan, din Consiliul Local Jidvei, în ciuda argumentelor pe care acesta le-a adus în apărarea sa.
În locul lui Constantin Vitan, pentru CL Jidvei va fi propus Petru Sângerean, al şaptelea pe listă la alegerile locale din 2008, întrucât Marius Ganea, Ştefan Bilea, Ioan Lupşa, Mariana Adam şi Virgil Moldovan au fost la rândul lor destituiţi „pentru neimplicarea în problematica romilor nici în comuna Jidvei, nici în satul Bălcaciu sau în cel mai puternic sat Veseuş”, satul cu cea mai mare comunitate de romi din această comună, de care depind consilierii romi.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Evaluarea Națională 2027: Cum arată calendarul final. Când vor fi simularea și examenul propriu-zis

Ioana Oprean

Publicat

în

Evaluarea Națională 2027: Cum arată calendarul final. Când vor fi simularea și examenul propriu-zis Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 20 octombrie 2026, forma finală a calendarului Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a în anul școlar 2026-2027, atât pentru simulare, cât și pentru examenul propriu-zis. Elevii vor susține trei probe scrise în ambele […]

Citește mai mult

Actualitate

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea

Ioana Oprean

Publicat

în

Încă un cap de porc, găsit în fața unei firme din Tunari unde a fost acționar Marius Lulea. Cofondatorul AUR, exclus recent din partid, interpretează gestul drept o amenințare cu moartea Încă un cap de porc, al doilea, ar fi fost găsit marți dimineață, în 20 octombrie 2026, în localitatea Tunari, în fața unei firme […]

Citește mai mult

Actualitate

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027

Ioana Oprean

Publicat

în

Impozitarea locuințelor și terenurilor după valoarea de piață, amânată: Din ce cauză nu va fi aplicat noul sistem de la 1 ianuarie 2027 Impozitarea locuințelor și terenurilor din România în funcție de valoarea de piață nu va fi introdusă de la 1 ianuarie 2027, a anunțat luni, 19 octombrie, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, […]

Citește mai mult