Parlamentarii vor dublarea pedepselor în cazurile de violență asupra animalelor – proiect
Un proiect de modificare a Legii privind protecția animalelor, depus la Senat, prevede dublarea pedepselor penale în cazurile de violență asupra animalelor.
Aceste fapte sunt încadrate și acum ca infracțiune, dar sunt prea blând pedepsite, conform inițiatorilor – de la 3 luni la 1 an pedeapsa cu închisoarea, sau amendă penală.
Propunerea de majorare a pedepselor pentru violența asupra animalelor a fost depusă la Senat pe data de 1 martie și conform procedurilor, după ce va fi dezbătut aici, va ajunge la Camera Deputaților, care este forul decizional.
“Zilnic se înregistrează 2-3 cazuri de maltratare, schingiuire și mutilare a animalelor, iar într-un singur an, peste 900 de animale au fost aduse în adăposturi cu membrele tăiate, moarte de foame sau împușcate. Se impune o intervenție fermă din partea legislativului, pentru a descuraja și condamna aceste acte de cruzime”, se argumentează în expunerea de motive a proiectului legislativ, scrie legestart.ro.
Legea nr. 205/2004 privind protecția animalelor. Art. 25, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:
„(1) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă:
- a) uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
- b) practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
- c) organizarea de lupte între animale sau cu animale;
- d) folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea;
- e) rănirea sau schingiuirea animalelor;
- f) intervențile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau alte scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, colților, ciocului sau dinților.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea
Accident grav pe Autostrada A1, în județul vecin: Bărbat în stop cardio-respirator după impactul violent dintre două vehicule. Trafic blocat pe sensul Sibiu-Vâlcea Polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 Râmnicu Vâlcea–Deva intervin de urgență la un accident de circulație produs pe autostrada A1, la km 239, pe sensul Sibiu–Vâlcea, în apropiere de ieșirea […]
Cum se motivează absențele elevilor și ce sancțiuni riscă cei care lipsesc nemotivat Ministerul Educației clarifică regulile privind consemnarea și motivarea absențelor elevilor. Cadrele didactice sunt obligate să înregistreze absențele la fiecare oră de curs, însă acestea nu pot fi folosite ca mijloc de sancționare sau constrângere a elevilor, fiind consemnate exclusiv atunci când aceștia […]
20 octombrie 2026 | Acțiune în forță pe DN 1, în Alba și județele limitrofe: 96 de amenzi și 6 certificate de înmatriculare retrase în județul nostru
Acțiune în forță pe DN 1, în Alba și județele limitrofe: 96 de amenzi și 6 certificate de înmatriculare retrase în județul nostru Polițiștii rutieri din Alba, în colaborare cu echipaje din județele limitrofe și specialiști ai Registrului Auto Român, au desfășurat marți, 20 octombrie 2026, o acțiune de tip „RELEU” pe DN 1, pentru […]
