Parlamentarii PDL de Alba merg la referendumul din 29 iulie
Senatorul Alexandru Pereș și deputatul Clement Negruț au declarat că vor participa la referendumul de la sfârșitul acestei luni și că ar fi o greșeală ca populația să fie îndemnată să nu se prezinte la urne.
”În România votul nu este o obligație ci un drept câștigat. Nu putem să îndemnăm oamenii să nu meargă la referendum pentru că istoria se mai repetă. S-ar putea ca altădată, într-o situație imperativă pentru România și pentru români, să ne spună că data trecută le-am cerut să stea acasă. Bineînțeles că sarcina noastră este să-i convingem pe cât mai mulți să meargă la referendum și să voteze împotriva suspendării. Eu personal mă voi duce la referendum și cred că vă dați seama ce voi vota”, a spus Alexandru Pereș.
”Poporul se exprimă prin două căi: prin vot și prin referendum. Legat de acest lucru Traian Băsescu nu este laș, și ați văzut declarațiile dânsului. Nici nu face compromisuri, dar va avea cu un vot mai mult decât ceilalți. Nici Partidul Democrat Liberal nu este laș și cred că v-am dovedit lucrul acesta când se spunea că nu vom avea curajul să ieșim în fața oamenilor și să le cerem votul. Iată că am avut curajul și am și câștigat în județul Alba. Acestea sunt argumentele pentru care, în opinia mea ar fi o gravă eroare să ieși și să ceri poporului să nu-și exercite dreptul de vot când tot noi, de la această masă, de multe ori criticam faptul că oamenii nu merg la vot. Noi trebuie să facem altceva. Să scoatem în evidență faptul că acești oameni nesăbuiți (n.r. Victor Ponta și Crin Antonescu) au încercat să îngenuncheze statul de drept, democrația și dacă cumva, din nefericire, lucrurile vor lua o turnură în favoarea acestor oameni o să o simțim nu mai târziu de luna octombrie – noiembrie când nu vor mai fi bani de salarii și de pensii și va fi jale”, a spus, la rândul său, deputatul Negruț.
Secțiune Știri sub articolul principal
Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE

Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO | Cristina Moldovan, albaiulianca ce a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare
Cristina Moldovan, albaiulianca care a pus bazele Clubului TC SUN Alba Iulia: ,,La noi, tenisul nu înseamnă doar performanță, ci și disciplină, încredere, dezvoltare personală și bucuria de a face mișcare Cristina Moldovan este o antrenoare dedicată care a descoperit pasiunea pentru tenisul de câmp destul de târziu, dar care a transformat-o într-o adevărată misiune. […]
„Romgleza” vorbită de tineri ar putea ajunge în DEX: Ce înseamnă „rizz” şi „slay”, noile cuvinte „cool” ale copiilor și adolescenților
„Romgleza” vorbită de tineri ar putea ajunge în DEX: Ce înseamnă „rizz” şi „slay”, noile cuvinte „cool” ale copiilor și adolescenților Trăiesc printre noi, uneori chiar în casele noastre, dar greu ne mai înţelegem cu ei. Copiii şi adolescenţii din ziua de azi par să aibă propriul limbaj codificat. Cuvinte scurte, unele fără sens, altele […]
10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul
10-12 iulie 2026 | Sărbătoarea Muzicii 2026: Cetatea Alba Carolina devine, din nou, scena pe care sunetul nu are limite. Stradivarius, balet, jazz, orgă și proiecții imersive. Programul Trei zile. Șase experiențe muzicale. O vioară Stradivarius, un flaut de aur, balet, jazz, orgă, projection mapping și artiști de excepție. Aceasta este ediția 2026 a Sărbătorii […]








