Ştirea zilei

Părintele Viorel Trifa a trecut la cele veșnice: A fost preot al parohiei Câmpeni Deal timp de 11 ani

Ioana Oprean

Publicat

în

Părintele Viorel Trifa a trecut la cele veșnice: A fost preot al parohiei Câmpeni Deal timp de 11 ani

Părintele Viorel Trifa, preot al parohiei Câmpeni Deal în perioada 2006-2017, a trecut la cele veșnice în cursul zilei de sâmbătă, 6 aprilie 2024.

Petrecerea Divorțaților

Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Viorel Trifa va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, luni, 8 aprilie, începând cu ora 12.00, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Câmpeni Deal.

Părintele Viorel Trifa s-a născut la data de 20 iunie 1950, în orașul Câmpeni, din părinții Gheorghe și Elena. A urmat cursurile școlii primare, gimnaziale și liceale în orașul Câmpeni. Ulterior, în perioada 1969-1973, a studiat la Institutul Teologic de Grad Universitar din Sibiu. La scurt timp după absolvire, în anul 1973, s-a căsătorit cu tânăra Sofia (născută Măgurean), fiind binecuvântați cu patru copii. În același an, a fost hirotonit preot de către Episcopul-vicar Emilian Birdaș Rășinăreanul, pe seama parohiei Geoagiu de Sus, protopopiatul Aiud, unde a păstorit până în 1975.

Citește și: Mesaje de condoleanțe

În anul 1973, tânărul preot Viorel Trifa l-a cunoscut pe Părintele Arsenie Boca, din partea căruia avea să primească numeroase povățuiri și îndemnuri prețioase, necesare slujirii sacerdotale. În perioada 1975-1990, preotul Viorel Trifa a slujit în parohia Fărău, protopopiatul Aiud. Aici, a îndeplinit ample activități pastoral-misionare și gospodărești: a renovat biserica monument istoric, a edificat o nouă casă parohială cu anexe și a ridicat o clopotniță în stil brâncovenesc.

În anul 1990, preotul Viorel Trifa s-a întors „acasă”, în Țara Moților, după plecarea prematură din această lume a vrednicului de pomenire preotul Iosif Motora. Astfel, preotul Viorel Trifa a fost numit paroh în cadrul parohiei Câmpeni Vale. Aici, cu râvnă apostolică, a demarat numeroase lucrări de consolidare și înfrumusețare a bisericii, toate culminând cu împodobirea interiorului locașului de închinare cu haina picturii. Între anii 2006-2017, ultima perioadă a pastorației, preotul Viorel a slujit la Altarul bisericii „Sfântul Ierarh Nicolae” și „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din parohia Câmpeni Deal.

Începând cu anul 2017, după pensionare, preotul Viorel Trifa a slujit în numeroase parohii din protopopiatul Câmpeni, după necesitate. O bucurie deosebită a fost prilejuită de împreună-slujirea cu fiul său, pr. conf. univ. dr. Gavril Trifa, paroh al comunității credincioșilor din Albac.

Părintele Viorel Trifa a trecut la Domnul în cursul zilei de sâmbătă, 6 aprilie 2024. Hristos Domnul, Marele Arhiereu, să-l primenească pe părintele Viorel în ceata slujitorilor Săi credincioși și să-i facă parte de împreună-slujirea în Liturghia cea cerească și veșnică, iar familiei îndoliate ne rugăm să-i dăruiască Dumnezeu mila și mângâierea Sa! Dumnezeu să-l odihneacă în pace!

Pr. Andrei Bâldea
Protopop al Câmpeniului


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

FOTO | Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean

Ioana Oprean

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba: Cine mai face parte din Biroul Județean Delegații organizațiilor locale USR din Alba s-au reunit duminică, 18 octombrie 2026, pentru alegerea președintelui filialei județene și desemnarea membrilor Biroului Județean USR Alba. În urma votului exprimat de participanții la Conferința Județeană, Flaviu Lucian Rădițoiu, membru USR din iunie 2020, […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“

Ioana Oprean

Publicat

în

Charlie Ottley, cunoscutul regizor britanic, vizită la Alba Iulia: Realizatorul Wild Carpathia a mai filmat în Cetatea Alba Carolina pentru documentarul „Flavours of Romania“ Cunoscutul regizor britanic Charlie Ottley se află luni, 19 octombrie 2026, la Alba Iulia. Întâlnirea cu Charlie Ottley a avut loc începând cu ora 13:00, în Atrium Centurionum, la sediul Consiliului […]

Citește mai mult

Ştirea zilei

VIDEO | Ultimii meșteri șindrilari din Apuseni, pe cale de dispariție. Petru Popa din Albac duce mai departe o meserie moștenită de la părinți și bunici

Ioana Oprean

Publicat

în

O meserie din generație în generație, pe cale de dispariție: Petru Popa din comuna Albac, unul dintre ultimii meșteri șindrilari din județul Alba În satul Bărăști, comuna Albac, se mai găsesc și astăzi câteva familii care păstrează vie tradiția în meseria de șindrilar. Printre acești meșteri se numără și Petru Popa, un localnic care a […]

Citește mai mult