Curier Județean

Părintele Augustin Burtă, preot al parohiei Șibot timp de 37 de ani, a trecut la Domnul

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Părintele Augustin Burtă, preot al parohiei Șibot timp de 37 de ani, a trecut la Domnul

Părintele Augustin Burtă, preot al parohiei Șibot timp de 37 de ani, a trecut la Domnul în seara zilei de 5 octombrie 2024. Slujba înmormântării va fi oficiată de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, marți, 8 octombrie, de la ora 12.00, la biserica parohiei Șibot.

Citește și: VIDEO | Un bărbat din Alba crește aproape 100 de cerbi lopătari. Visul lui, la peste 200 de exemplare, să-i elibereze în natură

Petrecerea Divorțaților

Părintele Augustin Burtă s-a născut la data de 10 noiembrie 1945, în localitatea Cut, județul Alba, din părinții Augustin și Anica. A petrecut copilăria în satul natal, alături de sora sa, Silvia, efectuând apoi studiile liceale în orașul Brașov. Motivat de dorința slujirii Domnului, a urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, devenind licențiat în anul 1974. Doi ani mai târziu, s-a căsătorit cu Viorica Săcașiu din Răhău, Dumnezeu binecuvântând căsnicia lor cu o fiică, Simona.

Tânărul teolog a fost hirotonit întru preot în luna februarie 1977, de către Episcopul Emilian Birdaș, pe seama parohiei Șibot. În primii ani de slujire, a demarat un amplu șantier de reparații capitale care vizau locașul de cult degradat de inundații și intemperii. De asemenea, preotul Augustin a construit o casă parohială impunătoare și a amenajat fosta școală confesională în capelă mortuară.

Toate aceste lucrări au fost binecuvântate în data de 22 octombrie 2006, prilej cu care părintele a fost hirotesit întru iconom-stavrofor, în semn de prețuire și apreciere pentru munca depusă. În anul 2011, sub conducerea părintelui, a fost ridicată o clopotniță impunătoare la intrarea în cimitirul parohial. În același an, părintele Augustin a devenit cetățean de onoare al comunei Șibot.

Pe lângă activitatea administrativă rodnică pe care a desfășurat-o, preotul Augustin Burtă a reușit să construiască în jurul său o comunitate frumoasă. A fost mereu în slujba bunilor săi credincioși, aplecându-se la necazul și durerea fiecăruia cu iubire părintească. S-a pensionat începând cu data de 1 februarie 2014, fiind îmbisericit la altarul unde a slujit 37 de ani.

Preotul Augustin Burtă a trecut în veșnicie în seara zilei de sâmbătă, 5 octombrie, trupul neînsuflețit fiind depus în biserica „Adormirea Maicii Domnului” din parohia Șibot. Slujba de înmormântare a vrednicului de pomenire părinte Augustin va fi oficiată marți, 8 octombrie, începând cu ora 12.00, de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Irineu, înconjurat de un sobor de clerici.

Veșnica lui pomenire din neam în neam! Transmite Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Alba Iuliei.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Curier Județean

Curier Județean

Foto | Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă

Ioana Oprean

Publicat

în

Incendiu masiv de vegetație uscată la Lupșa: Pe ce suprafață se manifestă Secția de pompieri Câmpeni intervine, în după amiaza zilei de duminică, 4 octombrie 2026 pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată pe raza localității Lupșa. Forțele alocate sunt: 1 autospecială de stingere cu apă și spuma, 1 autospecială de prima interventie și […]

Citește mai mult

Curier Județean

Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile

Ioana Oprean

Publicat

în

Un pod de pe DJ 106F, prins între două proprietăți: Consiliul Județean Alba corectează o eroare cadastrală veche de ani de zile Suprafața unui teren aferent drumului județean DJ 106F, din comuna Gârbova, va fi modificată în evidențele cadastrale de la 368 la 452 de metri pătrați. Documentația propusă spre aprobare Consiliului Județean Alba în […]

Citește mai mult

Curier Județean

Bătaie la o nuntă din Lancrăm: Un bărbat, condamnat după ce a lovit un alt invitat cu pumnii, picioarele și cu o piatră

Ioana Oprean

Publicat

în

Bătaie la o nuntă din Lancrăm: Un bărbat, condamnat după ce a lovit un alt invitat cu pumnii, picioarele și cu o piatră Un conflict izbucnit în zorii zilei de 19 iunie 2022, la finalul unei nunți, în parcarea unui local din Lancrăm, s-a încheiat în instanță, la patru ani distanță. Judecătoria Sebeș a pronunțat […]

Citește mai mult